GÂNDUL 217: nu știu să mă despart de lucruri, cu atât mai mult de oameni...dacă fiecare lucru al meu înflorește, în timp, ca o floare în ghiveci, fiecare om mi-e un copac...cum să tai copacii, fără să mă doară? și cât pustiu rămâne, după ce mi-i tai...nu știu să mă despart de lucruri, cu atât mai mult de oameni...
GÂNDUL 218: uit să respir când primesc "semne", pe care nu le știu desluși: porumbei apărându-mi la fereastră, copii zâmbindu-mi pe stradă, melci traversându-mi drumul , dimineața, ploaia care apare de niciunde...cine? ce vrea să-mi spună?...n-ar putea-o face direct? nu știu să citesc în semne...
GÂNDUL 219: într-o mare de NEGRU, o inimă...eu...
GÂNDUL 220: mâinile mele, gări părăsite în pustiu...
GÂNDUL 221: desfătare: gândul că, cenușă fiind, pot călători de-odată ca vântul...
GÂNDUL 222: îmi port aripile legate la spate, de teamă să nu rămân fără ele : e perioada când sunt prohibite..e lumea săracă și zborul pe propriile aripi costă o viață...
GÂNDUL 223: pianul care plânge în inima mea....
GÂNDUL 224: câteodată parcă respir sârmă ghimpată...nu aer...
 |
| Marc Perez |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu