miercuri, 16 iulie 2014

16.07.2014


GÂNDUL 347: să gând!

GÂNDUL 348: incomoda așezare în fața oglinzii, spre disecarea fără anestezie, a acestor priviri letargice...autocunoaștere întinsă la paroxism, cu rezultate dezolante : n-o să mă știu nici într-o mie de ani!

GÂNDUL 349: stăm țintuiți sub cadrul fix al regizorului, oricare-ar fi acesta, ca prinși în ace într-o ramă de insectar...jucăm aceeași piesă, pe repeat, cu conștiința că ne suntem...

GÂNDUL 350: zbor întrerupt brusc, la jumătate, ca un arpegiu deodată înghețat, așa simt acum privirea ta...o pot pipăi cu degetele golite de tremur...are consistența catifelată a primului sărut!

GÂNDUL 351: înflorește-mi Doamne, în podul palmei, sărutul primit la despărțire!

GÂNDUL 352: voluptatea cu care-am învățat să-mi tac în gând....

GÂNDUL 353: dacă într-o zi, mi-ar rămâne privirile agățate de chipul tău? ai putea să le duci, fără să le provoci răni sângerânde?

GÂNDUL 354: definiția vieții într-un singur cuvânt? Mirare!

GÂNDUL 355: azi mă simt rău...mă dor toate amintirile...mă dor umerii pe care-mi car în ultima vreme, toate gândurile...mă dor ochii orbi cu care nu mai știu demult, să aleg...azi, categoric, mă simt rău....

GÂNDUL 356: azi, numește-mă cu numele tău: Floare!...lasă-l pe El să mă culeagă și să mă țină în palmă până-mi vor cădea toate petalele, de-atâta drag...

GÂNDUL 357: atâta iubire nedăruită, păstrată în stadiu larvar, ascunsă în cel mai adânc ungher al sufletului înfricoșat, va tinde-ntr-o zi să ducă la cangrenarea întregului sistem de valori...vei sfârși amar, singur și rece...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu