luni, 21 iulie 2014

21.07.2014


GÂNDUL 401: oriunde mă uit, e plin de îngeri muribunzi, în suferință...se țin de mână, doi câte doi, pășind în spatele cortinei trase în spatele nostru..spectacolul grotesc în care noi jucam fără scenariu, e pe cale să se încheie...va coborî liniștea peste tot...

GÂNDUL 402: de-am putea reda elevația iubirii raportată la primul sărut, am avea pentru totdeauna, reprezentarea grafică a acestei stări îngerești ce ne este dată întru iertarea păcatelor față de noi înșine...

GÂNDUL 403: consumator ageamiu de vise fără putința îndeplinirii...

GÂNDUL 404: suntem, în mod inconfundabil, erori de program...altfel n-am fi muritori...altfel n-am ști durerea pe de rost...altfel nu ne-am fi așa amari nouă înșine...altfel am zâmbi mai mult, mai cald, mai ușor...altfel am întinde mâna în ajutor fără să ni se ceară...altfel am iubi fără să ne temem că va durea...altfel am îmbrățișa fără a cere înapoi...altfel n-am realiza că suntem de fapt, grave erori de program...

GÂNDUL 405: și dacă atâta vară mă dă peste cap și-mi clocotește toți neuronii, e pentru a primi cu sufletul dezgolit, liniștea iernii ce-mi zace în formă larvară, în fiecare celulă...iarna, eu sunt iarna mea...

GÂNDUL 406: osmoză : eu traversându-mă la nivel de epiderme, încet și-n șoaptă, spre inima ta...cea mai bine tolerată reacție chimică de către organismele noastre, angajate în mersul acesta periculos, pe sârmă, spre ziua de mâine...

GÂNDUL 407: creaturi perfecte, până când prima lacrimă ne rupe învelișul de porțelan...

GÂNDUL 408: toți caii mei, trimiși în galop la marginea lumii, să mi te-aducă...poate dura și-o viață!

GÂNDUL 409: nu respira și nu te speria...îngerul tău își face rugăciunea de seară...simți cum miroase a ambrozie aerul din jur? e prinosul pe care îngerii ni-l dăruiesc, să ne realizăm frumusețea sufletelor...

GÂNDUL 410: angoasa nesiguranței pașilor cu care traversăm viața asta, ne poate duce în final pe scaunul electric al neiubirii...

GÂNDUL 411: da...iubirea poate deveni și cancerigenă...în momentul în care se mișcă dintr-o singură direcție, întâlnindu-se la mijloc cu neiubirea celuilalt...

GÂNDUL 412: blestem: înflori-ți-ar în priviri toate săruturile dăruite până acum!

GÂNDUL 413: să nu uit: trebuie profitat la maxim, și valorificată pe măsură, fiecare respirație ce-o simți călduță și blândă, în căușul claviculei...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu