ATÎT DE LINIȘTE, ÎNCÎT...

pămîntul sună mai bine noaptea.

sună ca o oală aburindă

cu mămăliga pusă pe foc mic

sau,

ca rupînd pe din două,  o pîine cu coaja

aurie și tare

abia scoasă din cuptor

și cu miezul atît de fierbinte

că-ți frigi buricele degetelor,

sau

ca o molie insistînd să treacă prin foc

lovindu-și cu cerbicie

aripile catifelate

de marginea veiozei Tiffany

luată demult din talcioc pe mai nimic

și la care, acum, eu stau citind

mută și surdă

precum pămîntul, ziua.

pămîntul sună mai bine noaptea...

NECĂLĂTORITA

lipea frenetic

pe ușile dulapului vechi

de bucătărie,

pozele decupate

dintr-un calendar aruncat de cineva

la ghena din spatele curții,

cum soldații, odinioară, 

lipeau și ei,

deasupra paturilor etajate

fotografii cu actrițe,

tăiate din revista Cinema.

călătorea, exact ca ei, 

prin toate ungherele lumii

numai că pe verticală.