jurnal 22,12,2015

de-ajuns e doar cenușa.

ca atunci când îți zâmbește frigul dintr-o coastă

și-atunci devii mai puțină c-o zi

mai puțină cu o mie de cuvinte de dragoste,

înghetată undeva, la nivel de talamus,

ca atunci când o stare de vertij 

te cuprinde cu degete reci

dintre circumvoluțiuni psihosociale

dintre întrebări retorice aglomerate 

în endorfine

blocate 

în nisipurile mișcătoare

dintr-un ADIO 

spus cu spatele

în timp 

ce 

visezi...

jurnal, ziua 19.12.2015

de fiecare dată când mă-ntorc din iubiri

sunt mai puțin c-o inimă, dar mai mult cu un dor

sunt mai grea cu un zid reclădit din sfințiri

de trupuri căzute-n păcate ce pururea mor

de fiecare dată când mă-ntorc din iubiri

sunt mai goală de râs, mai moartă de-o mie de ori

sunt un cerc răscolit, destrămat obsesiv în trăiri

ce mă dor până-n zgura amară a topiților sori

din care mă mor repetat, descompus, pân la os

din care mă dor infinte nisipuri ce vor

s-acopere lent, indecent, un trecut canceros

din care-Mi lipsesc mie,  elegant, din decor.

jurnal, ziua 16.12.2015

inima ta mi-a bătut acum în pleoapă?

gândul tău mi-a răscolit acum lacrima?

îți scriu pe vis, cu litere de-o șchioapă,

să nu-mi ucidă zorii toată patima.

palmele tale mi-au amăgit nisipuri

cu pași pustii, porniți nebuni spre nicăieri?

sărutul tău m-a rătăcit în anotimpuri

amare? fără culori? fără de mângâieri?

tu n-ai plecat, tot după tine mă numesc

ba primăvară, ba soare sau lumină,

eu doar m-am stins puțin în umbre, nelumesc,

pe buze c-un zbor de aripă senină.

jurnal, ziua 10,12,2015

mă nasc câteodată cenușă,

de multe ori doar cuvânt,

mă-nvăț în genunchi rugăciuni

absurde, târzii,

despre tine,

prea mult plecatule.

m-ascund prin genuni infinite

ce dau în fracturi sângerânde,

m-acopăr cu mâinile 

tale calde, 

despărțite

de sensul îmbrățișărilor

doar de o virgulă

insignifiantă

dar colosal de vitală,

fără de care,

povestea asta

ar fi doar o caricatură

absurdă, 

abstractă

și absconsă,

a calului

fugind concentric

dintr-o bătaie de inimă

intr-o cenușă

îngenuncheată

a rugăciune

cu miros de iarnă:

adu-mi-te iară!

jurnal, ziua 07,12,2015

rugăciunea pleopei

în argint de

 lacrimă frântă.

neputința mâinii

în îmbrățișare mută, 

căzută.

psihedelic vorbind

sunt o pasăre surdă,

amputată de aripi

și-n rime albe căzută

cu dor necuprins

în bătăi de inim-abruptă

pustie de suflet

și-amară, 

în cuib de cucută.

sunt nimic,

sunt absurd

răvășit

sunt ventricul pustiu

sau 
până la urmă, 

parcă nici nu mai vreau
să-mi mai fiu!

jurnal, ziua 16,11,2015

îmi umbli prin vene

cu palmele ude de lacrimi

cu degetele pline de săruturi

cu îmbrățișări flămânde, nebune

cu ochii goi, 

cu îngenuncheri,

cu patimi și cu despărțiri

cu ambra viselor,

cu ochii verzi

cu zâmbete spre înlăuntru,

cu inima goală și flămândă

cu zori de zi însângerați

îmi umbli prin vene

cu scalpel de dor,

cu buze de foc,

cu aripi fracturate

și scuturate de frunzele toate,

cu toamne și ierni nemuritoare

cu vineri de mai

cu călcâiele goale

înfipte-n spinări de cai rătăciți

îmi umbli prin vene

amar, 

cu palmele strânse

peste toate săruturile,

peste toate cuvintele,

peste toate lacrimile.

îmi umbli gol,

îmi umbli ieri

îmi umbli de-a pururi...

jurnal, ziua 09,11,2015

scriu pe cordul deschis

cu lacrimi albastre de ochi

răsculat și ne-nchis:

mă iată, la umbra inimei tale,

prea crudă, prea rece

prea într-un târziu noros...!

mă iată urâtă, adâncă

în triste ofrande iubirii târzii, 

atârnând apatic, în ultimul rând, 

strâmbă și oarbă, 

mă iată!

...

scriu pe cordul deschis

cu neliniștite și neriguroase

cuvinte absurde:

mă iată!

smerită, 

pierită

ca ochiul calului agonic

cu marginea copitei 

zbătută-n apa

cu care plâng copacii, 

toamna!

mă iată

un pic mai departe, 

dacă nu cad!

un pic mai frumoasă, 

dacă nu uit!

mă iată

ție, toată!

jurnal, ziua 29,10,2015

dacă-ți sunt greșită

remodelează lutul cu lumină,

să nu-mi mai curgă lacrimi 

de-ntuneric și gol,

gol de trup gol

gol de trup topit, 

topit în zorii

când te părăseam...

dacă-ți sunt greșită

crestează-n cercurile

ce mă cresc pe fiecare an

tot mai bătrână,

tot mai secundă spre ducere, 

crestează mângâierea

cu care-ți nășteam

în suflet câmpuri de icoane

cu mine, serafim...

dacă-ți sunt greșită

sculptează-n tăcere

aducerile-aminte

în care-ți învățam 

Iubirea

să cânte...

jurnal, ziua 28,10,2015

zâmbet apatic din care plec mult

din care cad greu și crud

în fracturate marmure

ce-mi ies din toate coastele

împreună cu durerea

bătându-mi în fiecare venă.

necuvinte

amare,

afazice,

absurde...

nu plouă

nu plâng

nu surâd

de prea multă tăcere

țesută în pânze de păianjeni,

cristale de lapis lazuli

care-mi înlocuiesc amintirile

devenite brusc întuneric,

inima asta ce-mi pulsează aortic

de la tâmpla nebună

până la limfa perfidă...

mâinile?

noroi...

trupul?

apus legământ...

cubitus, radius, humerus?

frânte-n nezbor...

pictură abstractă

în convexa oglindă

din care încerc să renasc

cu fiecare cuvânt scris...

scriu...

amar,

afazic,

absurd...

jurnal, ziua 15,10,2015

în inversul ploii,

creșterea gândului

plecat să pribegească

prin umbrele acide

ce te-au înzăuat

și trimis departe, 

prea departe.

în inversul ninsorii, 

săruturi pustii, 

murind în cenușa

viorilor

din care se nășteau

mângâierile.

în inversul zborului, 

căderea convexă

dinspre mine

spre tine absurd,

dinspre zori

spre noaptea curândă 

sau udă

de-o lacrimă bezmetică, 

rătăcind 

printre ploi,

ninsori, 

zboruri

eu, 

cerc zălud,

curgând spre înapoi, 

în bratele tale

de-atunci.

jurnal, ziua 06,10,2015

în degete rupte
pe coapse de inimă
prea timpuriu rătăcită-n uitare,
stă umbra sărutului
cu care-ți închinai
prea rara zi de naștere,
din care răsăreau, 
din când în când
răsuflări cu nume de Mine...

liniștea-i din preaplinul
ochiului nevăzător
spre înlăuntru.
de restul, 
tăcere și dor.

jurnal, ziua 03,10,2015

ce Gând ți-am fost

și ce mai Rătăcire?

cât Zbor răstălmăcit în sec

și cât Cuvânt

ne-mbrățișat de dor?

cât Cer ți-am fost

și câtă Nebunie?

cât lacom Început

și cât uitat Sfârșit,

și-aproape Melodie...

ce Gând ți-am fost?

cât Cer am mai ajuns

să-mi umbre în zadar cu el

și cu pustiu,

în nopțile nebune de iubit?

cât dor ți-am scris

în vise rătăcite-n noaptea

cu care mă uitai

și-apoi, plângând, 

mă renășteai, timid?

ce Cer ți-am fost?

și care necuvânt

te-a-ndepărtat?

ce mângâiere mi te-a luat?

și-a cui?

jurnal 11,09,2015

curg gol și pustiit și rece
printre copaci apuși curând în ploi...
balet ambiguu care trece
ca urma pașilor desculți pe-un sloi,
pe gheața aripei murinde
cu care, giulgiu trist, mi-nfășurai
genunchiul care nu-mi cuprinde
ultimul zbor căzut, în care-ardeai
bucăți de dor, dorit să moară
în avanpostul ultimei iubiri,
ultimul rai, născut să doară
toamna întregii noastre neîmpliniri...

curg gol și pustiit și rece
în anotimpul frunzelor din noi...

jurnal, ziua 31,08,2015

cu-aripile ascunse-n letargice arcade
de ochi căzând albastru în abisale vise,
mai țes un zbor perpetuu, zbătându-se-n rocade
născute-ntre cuvinte confuze, nepermise.

în marginea oglinzii, un unghi obtuz si negru,
  singur se-nchide-acid pe-o mângâiere tristă
 ca un plie ratat de balerină,-n ritm alegru
de dans nebun, născocit stupid de o artistă 

ce-și bea-n absinturi reci un mucegai de viață
din care nu-i rămâne în gând, decât un strop
de vis rocambolesc, cu ea dansând, paiață
cu aripi dezlânate, donate filantrop.

jurnal, ziua 30,08,2015

nu poți să mă dai afară din vise

cum nu pot să te dau afară din gând, 

nu poți să-mi rescrii nopți gri, nepermise,

cum nu pot, din luturi, să te-aduc alergând

nu poți, nicicum, să mă ștergi din săruturi

cum nu pot, în galop pe câmpii, să te plâng

nu poți, incapabil de dor, să zbori fluturi

cum nu pot să mai mor și din aripi s-alung

ce nu poți să-mi vorbești, mut pe de-a-ntregul

ce nu pot să cuvânt, de absurduri prea plin

că nu poți să rescrii, fluture, cercul

că nu pot să mai vin îngropată-n pelin

jurnal, ziua 28,08,2015

adună-mi-te de prin umbre, 

desparte-mi-te de aripe,

rupe-mi-te de priviri

alungă-mi-te din mângâieri

urăște-mi-te din străfunduri

destramă-mi-te din visele pribege

iubește-mi-te până-n moarte

și-apoi

îngenunchează-mi-te-n amorțitele

priviri nebune,

sau în amorțitele săruturi

însetate

până la limfa...

destramă-mi-te-ntr-o mie de doruri mici

să-mi ajungi în fiecare clipire, 

fie-mi de-a pururi

cum mi-ai fost de la-nceput...

inimă, 

gând,

respirație...

jurnal, ziua 21,08,2015

și n-ai să știi
câtă lacrimă poartă un melc
în lungul drum
dintr-o clipire spre alta.
și n-ai să știi
cât zbor
e într-o strună rotundă
cu care încerc un acord dezlânat
și lung
și vag, 
aducând a somn.
și n-ai să știi neputința mângâierii
întreruptă
între două bătăi, leșinate,
de inimă bătrână, 
sau seacă, 
sau toamnă...

și n-ai să știi.
și n-ai să gri.

și n-ai.

jurnal, ziua 10,08,2015

canon în tu major și trist

cu ploi în umeri și pe chip

cu lacrimi crude de-ametist 

în ochi de daltonist

sărut curat pe chip de nea

cu aripe căzute-n gri
cu ploaia ce tăcut dospea
și-n loc de Tu, e Ea...

Ea, mută ca un clopot surd,
amestecată-n despărțiri
bătea pe-un puls puțin absurd
în ritm stupid și crud

s-or întâlni din nou, cândva
la colț de suflet și de dor
brodând un vis, pe canava,
un zbor, sau altceva...

jurnal, ziua 07,08,2015

cum știu mâinile - obositele - 

să plângă

din fiecare mângâiere...

cum știu ochii, orbii,

să tacă

din fiecare zbatere...

cum știe inima - calda - 

să moară

din fiecare sânge curs, 

zbătut, 

orb, 

prin mâinile obositele, 

cătând spre ochii - orbii -

ai tăi, 

ai mei

și-ai nimănui...

jurnal, ziua 05,08,2015

plouă urlând, pe coapse reci de odalisce

în valuri ne-ntrerupte, și în perpetuu dans,

îmi tatuez pe gânduri calde cicatrice,

și îmi rescriu anost, eternul bun rămas.

am lacrime vorace, căzând flămând în gol,

mi-e visul discromatic, antagonist și surd
am inima căzută, cumva, în cheia sol
și rătăcesc perpetuu prin univers, absurd,

rescriu crochiul amestecat cu ape seci,
născut dintr-un penel îngenuncheat în glod,
mi-s ploile absurde și dezertând pe veci
din gânduri tatuate cu sânge cald, nărod.

jurnal, ziua 31,07,2015

afazică ploaie

tradusă-n morse bezmetic și ud...

dislexic cântec pe geamuri curgătoare,

și reci,

și imunde,

de-atâta căldură 
topindu-se-n dâre untoase, 
cu riduri fardate strident

o piesă-ntr-un act nebun

și fecund,

o coapsă, străină de ploaie, 

pierdută-n amănunte

prea multe 

și-n picuri prea stupizi, 
prea cristalini,

ca ochii de rouă

din diminețile prea fierbinți, 

prea curânde...

o ploaie...

jurnal, ziua 28,07,2015

coșmarul umărului tău
din care-mi cad mie aripile
și-n care mă-ncheg inimă...

să-ți fiu!

jurnal, ziua 27.07.2015

scriu cu nisip

cuvinte absurde,

despre cruciada

prin sângele de lebădă neagră

ce-mi traversează spasmodic

venele...

scriu cu nisip, 

să-mi pierd urma

în ultimul cântec

ce-l pot,

în ultimul zbor

ce-l car

afrodisiac,

după mine...

scriu cu nisip

pe-o lacrimă

sablându-mi până la limfă

un obraz tăcut și cuminte...

jurnal, 24,07,2015

nu ți-am spus niciodată,

că-n hăul rămas liber

după ce-ai plecat,

crește întuneric

dens,

mult

și pentru

totdeauna...

jurnal, ziua 24,07,2015

mă-ncânți pe note muzicale neștiute

pe-acorduri ample, de pian rebel,

îmi scuturi venele de umbre și cucute
și-mi strigi singurătatea la apel.

mă înfiori cu-mbrățișări de aur și maci
în elegant balans de mângâieri,
îmi scuturi prematur salcâmii, și apoi taci
și-mi pleci ușor din vise și din seri.

lumina fără de chip mi-o pleci pe răni, timid, 
golită de uitările toate, 
amorțit mi-e genunchiul descărnat și candid...

curând,
toate acestea fi-vor uitate...

jurnal, ziua 20,07,2015

cu mâini amare

încerc neînceputul

timpului coborând

în riduri dantelate

sub ochiul acesta tăcând...

nici vară nu-mi mai e, 

și nici curând...

toate-s departe,

în apusuri tăioase,
căzând brusc... 

by Vassilis Tangoulis