jurnal, ziua 09,05,2016

când vreodată ți-am căzut amar din stele

și-am adormit în praful zămislit de-un vis?

poate-ntr-o luni tăcută, poate în cele

mai nesfințite zicători din paradis...

și când vreodat-am respirat din nou, haotic

și-am necrescut din rădăcini neamputate?
poate-ntr-o joi cu ritm de dans nevrotic
sau poate-n aripi răsucite-n triste coate.

și când vreodat-am mai țipat amar la lună?
și când am renăscut din rana sângerândă?
poate-ntr-o marți cu iz de semilună
sau poate-n ritm obtuz de rază blândă.

nu! niciodată n-am căzut amar din stele,
și nici n-am adormit în praf curat de vise!
doar am murit în raiuri triste, paralele
și-am neiubit aiurea-n lacrimi interzise.

jurnal, ziua 08,05,2016

Și, da...

și da, eu ți-am plecat prima din vene

din limfa tăcândă, din o mie de sori

ce-ți stăteau căpătâi mult prea devreme,

până s-apun liniștit în tăcânde viori

și da, am împărțit amar și sărut

am dansat pe-aceleași acorduri, a viață,

am plutit nebuni într-un vis dispărut

și-am fost pe rând și copil  și paiață

și da, mor puțin, pe fiece rază

ce-o sorb muribund din amara cenușă

din care-am făcut ochiului tău, oază

să nu mă cuprindă-n NIMIC, vreo cătușă

vreau liber să cad din NICIUNDE spre vid

și să necuprind clavicule moarte

de-atâta venin rătăcind sec, avid

prin vene răscoapte, de tine departe.

jurnal 26,04,2016

și-apoi 

am rămas undeva în urmă 

la umbra pașilor tăi 

ce-mi treceau 

ritmici și goi prin limfă...

nu că nu te mai iubeam

ca la-nceput,

era la fel, 

doar că mai încet, 

mai cenușă, 

mai șoptit...

altfel, 

inima mi-ar fi căzut printre îngeri, 

și nu era încă timpul...

da, e la fel...

dar mai singur, 

mai liniște, 

mai pustiu...

photo by Andreea Gogu

jurnal, ziua 22.04.2016

cu inim'-asta bătând
în ritmuri sacadate
de-amintiri,

aș putea fi gata de-un zbor

opac, 

sau mut, 

sau imprecis

prin cenușa

cu care-ți scriu perpetuu

numele...
și-mi ies din rost
și-mi cad în visu-ți
nepermis...

jurnal 21,04,2016

FRIG

plouă cu flori sau cu aripi, nu știu,

cu flori de cireș sau cu aripi de om...

bate un vânt printre inimi, pustiu,

a suflet nebun, a coroană de pom,
 pom pustiit, amărât, cenușiu,

pribeag atârnând de-o mână de tină

rătăcită-ntr-un somn crud și neviu

în giulgiu amar, de cal făr-de vină
de cal muribund, cu coamă de os

de os strepezit a uimire , amar,

 sau pe-o inimă murită duios
sau pe-un înger, recitând lapidar...

plouă cu flori sau cu aripi, nu știu...
cu coame de os adormite în șei
de cai nenăscuți, în cocon auriu...
 frig și-n petalele calde de tei!

jurnal, ziua 23.03.2016

eu am plecat demult înspre pustiu,

cu aripile rătăcind prin vise seci,

am rătăcit abrupt, un zbor să-ți fiu,

dar am sfârșit absurd și gol în șoapte reci,

în șoapte mute, răscusute 

și răsucite-acid în triste amintiri,

în necuvinte gri, sau în cucute

băute sec de îngeri la nunta fără miri

și-am căutat Uitare să îți fiu

să nu te doară nevisele pierdute

prin lupanarul gândului pustiu

ce-ți bântuie nelumea-n rime nevăzute

jurnal, ziua 09.03.2016

melcii, melcii cu precădere parcă rup bucăți primăvara asta ce stă la pândă dup'-o iarnă, după un gând, dup'-o lacrimă... exodul ăsta trist, sinucigaș de trist al lor, când ploaia-i trimite-n agonice plecări din pașii mei goi spre pașii tăi cruzi, lungile lor chimii unghiulare lăsate ofrandă drumului, norul ce cade crud în cochilii smucite, parcă, cenușei cu care mă lăsai uitărilor...

... și-apoi,

iarba

ce nu-i mai primește...

și le e niciunde nicăieri

și le e nimic,

și le e greu 

ca muntelui clădindu-se 

de unul singur,

melcii, melcii cu precădere,

care se sinucid idolatri ploii ce-i gonește

dinspre nimic

spre nicăieri,

cine să-i vrea?

cine să-i caute?

jurnal, ziua 02,03,2016

îți desenez pe față cu ploaie nebună

și iar poveștile-s pierdute în suspine,

și-n picioarele goale

cu care umblu astenic
într-un plie sinistru

și cu gelznele încremenite nefiresc
a neașteptare și-a nesupunere,

încerc galopul disperat 

al secundelor în clepsidre...

îți desenez pe față cu ploaie acidă
și-apoi

cu vise terminate brusc în embolii,

cu brațele-astea
 paralizate-n imbrățișări tardive...

și blues-ul e mai negru fără tine

și glasul e mai mut ca noaptea

și toate răspunsurile mor ascetic

în semne de-ntrebare...

o fi iarnă în rai? dar ger, o fi?

și-om sta desculți în zăpezi?

și-om desena pe fețe cu săruturi,

sau cu ploi?

dar lacrimile-or mai durea?

dar muzica ne va mai dansa cumva?

o fi iarnă în rai? dar cer, o fi?
dar nesărut ne-or da pe săturate?

photo by Andreea Gogu

jurnal, ziua 01,03,2016

întinde-ți mâinile-a cruce,

dureros de absurd,

apoi închină-te tandru,

mut până la tămâie

și roagă-mă surd

să-nfloresc a spin...

voi renaște-n cenuși străvezii

numai să-ți cânt încă o dată

a inimă

și-apoi să mor iar, 

icoană...

ne rime...

în câte nopți împarți o zi

și-n câte zile, o secundă?

în câte lacrimi un cuvânt

și-n câte vise o minune?

în câte stele-mparți genunea

și-n câte-mbrățișări, o umbră?

în câte zbateri un nezbor

și-n câte vorbe-un nesurâs?

în câte rime scrii un vers

și-n câte vieți împarți o moarte?

în câte semne scrii cu fum

pe cerurile mele toate?

în câte inimi spargi sărutul

și-n câte nechemări, un ochi?

în câte răni împarți o limfă

și-n câte aritmii, un somn?

jurnal 29,02,2016

canon în dor major și trist,

scris curgător pe o clepsidră,

mă trece rece, anticrist,

mă necuprinde ca o hidră

și mă ascunde-n avatare

prin care mor câte puțin,

și-n care cheia sol răsare

să cad'-apoi în dor meschin...

mă cântă luna-n dungi pustii

mă urlă lupii a târzie,

și-mi sunt culorile prea vii,

și-mi cade lumea-n afazie...

canon în dor major și trist

scris curgător pe o clepsidră

cântat absurd de-un pianist

nebun și trist de-atâta verde...

jurnal, ziua 28,02,2016

și nu mai sunt nimic din ce-ai știut...

sunt zbor amar, în unghiuri obosite,

sunt trunchi scobit și sec,

sunt pasăre nebună, căzând, în loc să zbor....

și nu mai pot nimic din ce-am putut,

pot doar să urlu mut, și-apoi să mor,

pot să cuprind tot negrul din văzduh

să-l pun în lanț, să-mi plângă numai mie,

pot tot ce n-aș fi vrut să pot,

pot dor durând,

pot lacrimi-râuri, 

pot ne-gând...

și nu mai vreau nimic din ce-aș fi vrut

vreau doar pământ să-mi fie peste vise,

vreau doar cenușă-n inimă să bat

și să pulsez genuni prin vene seci,

nezise...

și nu mai sunt

și nu mai pot, 

și nu mai vreau, 

le-am obosit pe toate, 

încercând...

jurnal, ziua 27,02,2016

bat clopote ucise, onomatopeic,

erorile de suflet dintr-un cald nezbor,

bat inimile noastre într-un ritm dispneic

și-aproape mor, pe-o tristă cheie sol, de dor...

bat lacrime căzute goale,-n contemplare

din ochi decolorați și tulburi de-amintiri,

bat toate repetat, în mută nechemare,

 în tandre despărțiri, în sute de dormiri...

bat clopote ucise, onomatopeic

bat lacrime căzute-n anti ritm, dispneic…

jurnal, ziua 24,02,2016

câtă viață ți-ar mai trebui

să-mi fii iar respirație?

cât vis ai mai dori, neterminat,

să-mi bântui elizeu, suspinul?

cât dor durând,

 urlând, 

plângând 

ne-ar trebui 

să-mpreunăm lumina-n nopți târzii, 

și-apoi să ne bântuim euforic,

psihotic,

psihedelic

până la căderea din raiul

care ne-naripa

într-o geneză oarecare,

nenăscută,

neapărată?

câtă viață ți-ar mai trebui?

jurnal, ziua 04.02.2016

daca vreodata voi

putea

daca vreodata voi

uita

daca vreodata voi

iubi

daca vreodata voi 

chema

sa fii acolo

ca-n prima zi...

jurnal. ziua 28.01.2016

Aici, mi-e cel mai rău și cel mai bine, 

în pleoapa ascuțită-a unui miez de cub, 

în colțul spelb al liniștii din mine, 

în rostul rătăcit al visului incub. 

 
Aici, mi-e cel mai rău și cel mai bine, 

între priviri neverosimile și reci 

de cai ucişi cu furce caudine 

între cuvinte mute, prelungite, seci…

 
aici mi-e cel mai rău și cel mai bine 

între convexe vise  echivoce 

în lacrimi-paseri și între suspine 

sub neajunsul sângelui atroce

Aici, în colţul gol lăsat netihnei,

în crudul necuprins dintr-un sărut pustiu

în rătăcirea translucid’-a lacrimei

într-un nezbor nerespirat şi argintiu…

Aici, mi-e cel mai rău și cel mai bine, 

Aici, cu tine - fără tine, antipol

Dorinţei de-a goni şi de-a reţine,

Cumplitei aşteptări din amorţitul alveol