Și, da...
și da, eu ți-am plecat prima din vene
din limfa tăcândă, din o mie de sori
ce-ți stăteau căpătâi mult prea devreme,
până s-apun liniștit în tăcânde viori
și da, am împărțit amar și sărut
am dansat pe-aceleași acorduri, a viață,
am plutit nebuni într-un vis dispărut
și-am fost pe rând și copil și paiață
și da, mor puțin, pe fiece rază
ce-o sorb muribund din amara cenușă
din care-am făcut ochiului tău, oază
să nu mă cuprindă-n NIMIC, vreo cătușă
vreau liber să cad din NICIUNDE spre vid
și să necuprind clavicule moarte
de-atâta venin rătăcind sec, avid
prin vene răscoapte, de tine departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu