luni, 30 iunie 2014

30.06.2014


GÂNDUL 85: nu te uita la mine! simte-mă....

GÂNDUL 86: de-ai putea să-mi auzi tăcerea, m-ai mai iubi o viață...

GÂNDUL 87: azi nu-mi mai sunt nisip rece și ud...azi sunt cristal limpede și pur...transformare firească...îmi venise timpul...

GÂNDUL 88: zborul rândunelelor, în volte ample, elegante, întrerupte brusc, unghiular, de câte un obstacol : gândurile mele sunt!

GÂNDUL 89: FINALLY, I AM AWAKE!

GÂNDUL 90: de ce nu numără nimeni nopțile care trec? anul meu are 365 de nopți...anii trecuți tot cam atâtea au avut: nopți sute, zile câteva...

GÂNDUL 91: fă-mă Doamne vioară, și pune-mă-n mâinile lui...să mă cânte ținându-mă strâns, în brațe...!

GÂNDUL 92: nu mai opriți niciodată cuvintele la jumătate...spuneți-le așa cum vin, întregi să fie, rotunde, grele...dor sau nu, spuneți-le întregi....







duminică, 29 iunie 2014

29.06.2014

GÂNDUL 74: liniștea e cea mai frumoasă stare pe care o pot avea ochii...

GÂNDUL 75: îmi rămân tot mai puțin mie...încep să mă risipesc ție...

GÂNDUL 76: stare de serenitate : îmbrățișarea !

GANDUL 77: despărțirile, durerile, iubirile, visele...toate sunt ca inelele copacilor...îti măsoară vârsta sufletului...bătrână mai sunt!

GÂNDUL 78: Doamne, ai uitat să ne pui etichetele cu MADE TO BE LOVED...!

GÂNDUL 79: să nu uit: de reciclat toate zilele negre !

GÂNDUL 80: singurul loc în care aș vrea să  rătăcesc până la nesfârșit : inima ta...

GÂNDUL 81: mi-e inima deschisă la ferestre, și-mi plouă în ea, cu tine, de mă inundă...

GÂNDUL 83: fă-mă Doamne zâmbet, să pot să mă dăruiesc fără să ma doară !

GÂNDUL 84: și-apoape înviasem...






vineri, 27 iunie 2014

27.06.2014



GÂNDUL 65: îngerii mei cu tălpi de plumb se plimbă plângând în închisoarea ce-o port zi de zi pe umeri..o să vină o zi când tot plumbul lor, tocit, o să-mi intre în suflet și-o să mi-l moară de tot...

GÂNDUL 66: când simți că dragostea stă să se transforme în milă, fugi! durerea milei oferite în loc, omoară pentru totdeauna...

GÂNDUL 67: diminețile de luni mă fac să vreau să fiu animal de companie....pentru ele, zilele sunt toate la fel: mâncare, plimbare, somn, mâncare, plimbare...somn...

GÂNDUL 68: machiajul e pierdere sau desăvârșire de sine?

GÂNDUL 69: fiecare dintre noi stă între Bine și Rău, cu ochii închiși și inima goală...cine alege azi încotro să ne îndreptăm?

GÂNDUL 70: rănile sângerânde pe care tu încerci să le ascunzi? toți ți le știu și le cunosc mai bine chiar decât inima ta...

GÂNDUL 71: mâinile obosite ale bunicii, odihnindu-se ca doi fluturi în poala fustei înflorate...






26.06.2014

GÂNDUL 26: din flori de câmp mi-aș face culcuș! și-n aerul rece-aș dormi! să visez zâne!

GÂNDUL 27 : de moarte parcă nu mi-e frică, dacă ai noroc, se întâmplă repede...de somn da, de el mi-e frică...în somn poți pierde așa ușor legătura cu tine! și asta în fiecare noapte...până la sfârșit... 

GÂNDUL 28: e bună oboseala...n-am cunoaște altfel voluptatea somnului... 

GÂNDUL 29: sș nu uit : stea căzătoare să fiu, într-una din viețile mele viitoare! 

GÂNDUL 30: cel mai neobrăzat iubit: vântul! ridică fustele, sărută ochii, mângâie pulpele grăbite, adie părul în toate direcțiile...nu cere voie...i se cuvin toate excesele-astea de dragoste neîmpărtășită.... 

GÂNDUL 31: dacă mi-aș împleti părul cu aripi de libelulă, nu mi l-aș mai răsuci pe degete, căci m-ar durea... 

GÂNDUL 32: mă-mbată deopotrivă prima ninsoare și primul fir de iarbă...în prima m-aș cufunda adânc, cu-a doua mi-aș face cuib de pasăre! 

GÂNDUL 33: face-m-aș răsuflare când dormi! 

GÂNDUL 34: de ce ți-ai întoarce privirea după mine când îți trec? nici măcar umbra nu mă mai urmărește... 

GÂNDUL 35: vreau să-ți plou cu mine peste chip! să-ți umplu mâinile făcute căuș cu mine strălucind în milioane de picături! vreau să-ți plou pe chip! fă-mă Doamne ploaie! măcar pentru o viata... 

GÂNDUL 36: în întuneric mă întâlnesc cu mine...pe lumină mi-e teamă că nu m-aș recunoaște.... 

GÂNDUL 37: sângele ăsta nebun care dă să iasă din matcă...limfa asta cuminte...cum mi le-am împletit de-am ieșit așa rătăcită și de-a nimănui? 

GÂNDUL 38: să fiu eu iarnă, aș cânta pe toate strunele sufletelor...ce simfonie! 

GÂNDUL 39: cel mai greu mi-e să "țin" privirea copiilor..ați observat cum se uită ei la tine fără nicio expresie? cum să răspunzi unei asemenea priviri? 

GÂNDUL 40: aș vrea să plâng prin vârfurile degetelor, să mai dau răgaz ochilor să vadă... 

GÂNDUL 41: dacă despre primul vis nu-mi amintesc nimic, pe ultimul aș vrea să-l hotărăsc eu...ultimul vis aș vrea să-mi fie despre prima mea zi din viață... 

GÂNDUL 42: de câte ori aud "de ce" îmi îngheață inima...dacă nu știu să răspund? aș vrea să aud numai "pentru că"...pentru că azi te iubesc...pentru că azi mi-e dor de tine...pentru că azi sunt fericită...pentru că azi am toate culorile la mine..pentru că azi vreau să te văd...pentru că azi vreau să te aud..pentru că azi e liniște..pentru că azi îți mulțumesc....pentru că azi ai fost frumoasă.....pentru că azi sunt bun...pentru că azi... 

GÂNDUL 43: mintea mea alandala nu percepe infinitul....percep distanța...percep tăcerea...percep până la urmă și câte un strop de fericire, percep norii, cerul, ploile....percep stelele și oarecum, distanța până la ele....percep formule și teorii matematice...dar dacă asociez toate astea cu "infinit", deja sunt neputincioasă...bariera mea spre aceasta noțiune, e pusă! am zis! 

GÂNDUL 44: aș vrea să am numai defecte....calitațile mele îmi par insignifiante, și de cele mai multe ori, sunt percepute ca defecte....vreau să le anulez, și să am numai defecte... 

GÂNDUL 45: am mai descoperit un defect omului: mirosul biologic....ar fi trebuit să mirosim a trandafiri...modest ca ei...suav....

GÂNDUL 46: au început visele să fugă de mine...nu-mi mai adastă pe perna...în schimb, mă "târcolește" câte-un coșmar din când în când...visez că sunt îngropată...nu-mi mai  da Doamne, vise...dă-mi pace!

GÂNDUL 47: corolar la 46 - gândul vârstei mele!!...ce întâmplare să fie despre îngropăciune...chiar și în vis... 

GÂNDUL 48: vreau să-mi fie frig în fiecare zi..

GÂNDUL 49: teii și salcâmii mei pot înflori în fiecare zi...dacă vreau eu...DACĂ vreau...totul e să mă rup de această condiționare... 

GÂNDUL 50: de ce Doamne, nu ne-ai făcut cu termen de garanție?...uite, am început să scârtâi pe la margini... 

GÂNDUL  51: dacă pe mine mă definește orice nuanță de gri, anostă fiind ca ființă, sângele meu spală acest păcat : e roșu până la destrăbălare....
  
GÂNDUL 52:


  
GÂNDUL 53: azi nu e bună, dimineața...azi e doar un mâine...atât! 

GÂNDUL 54:

  
GÂNDUL 55: fă-mă Doamne nemuritoare..și lasă-mă pe mine să mă plictisesc de toate....

GÂNDUL 56: obsesia mea ? simplu : ploaia.... 

GÂNDUL 57: vreau să învaț să scriu cuvintele de la coadă la cap...și să vorbesc la fel...poate așa îmi mai prelungesc trăirea încă un timp... 

GÂNDUL 58: azi am primit cadou o pâine...o pâine făcută în casă...mi-a fost dată cu drag...și-am luat-o...mă tot uit la ea...parcă nici nu-mi vine s-o mănânc..e așa frumoasă! 

GÂNDUL 59: roua îmi pare cel mai pur cristal....aș vrea un inel cu rouă...cred ca mi-ar ajunge pe toată viața...n-aș mai dori nimic altceva...aș fi cea mai bogată! 

GÂNDUL 60: e ușor să-ți pese, și greu să nu...mie îmi pasă.... 

GANDUL 61: îmi plac chipurile...și vocile...și mâinile...aș sta veacuri să mă tot uit la ele...aș vrea să pot face colecție cu astea, undeva, într-un album...de chipuri, de voci și de mâini... 

GÂNDUL 62: am fost întrebată, de câteva ori, dacâ ar fi să o iau de la început ce/cine aș vrea să fiu? tot EU aș vrea să fiu..să fac aceleași greșeli...să cad în aceleași capcane, să sufăr de-aceleași povești neîmpărtășite, să-mi fac sufletul zdreanță ca cel de-acum, târât prin glodul neputințelor...pentru că vreau să am împrejurul meu, aceiași oameni de care sunt acum înconjurată....sunt sigură : tot EU aș vrea să fiu..și să fac aceleași greșeli, ca să pot iubi aceiași oameni... 

GÂNDUL 63: aș vrea să fiu un bătrân tânăr.... 

GÂNDUL 64: nu mă sperie bătrânețea...mă sperie mâinile bătrâne...mă sperie vocea pierdută, înceată...mă sperie pielea în exces...și mă sperie ochii tulburi...bătrânețea? nu, nu mă sperie...

25.06.2014





GÂNDUL 19 : aș vrea să fiu un fluture din stomacul unui îndrăgostit...să-mi bat aripile pe lângă inima lui...să-i urmăresc sângele curgând ca nebunul prin vene...da, clar...aș vrea să fiu un fluture din stomacul unui îndrăgostit!
GÂNDUL 20 : cel mai frumos machiaj aplicat pe chip : privirea lui, iubindu-te!
GÂNDUL 21 : răspuns la orice întrebare : doar DRAGOSTEA!
GÂNDUL 22 : fă-mă Doamne văz, să fiu unui orb!
GÂNDUL 23: aș vrea ca în loc de mâini să am doua aripi de lebădă...
GÂNDUL 24 : vreau să-ți curg o vreme prin vene...ca să poată să-mi fie completă Trecerea...aș putea face asta, un timp?
GÂNDUL 25 : încă îmi place să miros cărțile care îmi trec prin viață, înainte de a ma apuca să le citesc...pentru că păstrează un timp mirosul locurilor de unde vin către mine...și cele împrumutate, și cele cumpărate, și cele primite cadou, fiecare din ele vin cu arome diferite...încercați!

Photo: prin întunericul luminii ... (2014 06 11 concept)
by Dan Raileanu








24.06.2014




Photo: '' De-a lungul timpului, sufletul ia culoarea gandului.''

Marc Aureliu

Georgi Petrov - (pictor bulgar) - "My popppies", oil on canvas

GÂNDUL 1: și-atunci, MÂINE, când te trezești și te uiți în urmă, la tine cel de ieri, îți dai seama că nu ești decât o marionetă tristă în mâinile păpușarului EU...te scuturi...și-ncerci să mergi mai departe...până la urmă, o să reușești...trebuie făcuți pași mici, căci neînvățat cu mersul, vei cădea...
GÂNDUL 2: cred că sunt făcută din muzică și din uitare...ascult, uit, mă trezesc...iar ascult...iar uit....merg mai departe între note muzicale și gânduri...trebuie să ajung...trebuie...

GÂNDUL3: paradox : nu uit dar sunt uitată...temă de gândire...întrebare firească : unde greșesc?

GÂNDUL 4: ar trebui să zburăm..cine ne-a făcut, ne-a greșit...cunoașterea se face în zbor...în cădere..și în bătaie de aripi...

GANDUL 5: când Muzele mor, e semn că trebuie privit înlăuntru...

GÂNDUL 6 : obsedant: ne hrănim cu obsesii....până la limita de sus a prea-plinului...când depășim, ne transformăm în cioburi...și urâm ceea ce până la acel moment, ne-a obsedat...

GÂNDUL 7 : doar atât...

GÂNDUL 8 : încerc să nu cer niciodată nimic pentru mine...aștept să merit...sau nu, aștept să vină...se pare că până la urmă toate așteptările se materializează...acum, depinde dacă putem aștepta cu răbdare acest "până la urmă"...eu am învățat RĂBDAREA...dar după ce mi-au fost sfâșiate toate dorințele...

GÂNDUL 9: CLIȘEU : dacă nu oferi, nu primești! corolar la gândul 8: și dacă ai oferit până te-ai secat de tot, și n-ai primit înapoi decât semnele de punctuație, ce rămâne de făcut? oferi în continuare? sau mori?

GÂNDUL10 : iubirea nu doare! doar neiubirea doare...și necuvintele dor...și despărțirea doare...și-atunci întreb? de ce-ți vine să plângi când îl/o vezi? și de ce-ți tremură sufletul când nu sună telefonul? e simțul de proprietate, care se trezește în momentul în care începi să simți ceva pentru cineva? adică iubirea = proprietate? hmmm....aș vrea să cred că nu..

GÂNDUL 11 : trebuie să învăț să mă închin...mie, ție...Lui...vântului...ploii, lacrimilor...cuvintelor nu, o fac deja...viselor...melcilor...tuturor copacilor...toamnei...prietenilor, da, lor mai ales...copilului meu nu, o fac în gând de mii de ori pe zi....trecerii mele m-aș închina dacă n-ar suna trist...zâmbetului...somnului dulce în brațele lui...nopții...dimineților, dragului meu MÂINE...cărților iar nu, asta e de la sine înțeles, a devenit deja un gest reflex...păsărilor...îngerilor...nu, îngerilor nu, pentru că ei nu au nevoie de închinăciunile mele...ei știu ca eu mi-i cresc în suflet, și că sunt închinați în fiecare zi de mâinile mele, în mod automat....

GÂNDUL 12 : aruncă-te cu capul înainte...greșește...minte...fii crud cu cei care te iubesc...cere....nu dărui...greu, al naibii de greu...dar numai așa vei ști că numai durându-te rănile ce le faci celor din jur, te speli de rănile tale, căpătate exact în același fel : ți s-a greșit...ai fost mințit....au fost cruzi cu tine ce-i ce te-au iubit...nu ți-a fost dăruit nimic...ți s-a cerut tot timpul...da...totul e un cerc...dar doar așa te vindeci...

GÂNDUL 13 : uită...încuie în sertare imaginare tot ce te-a durut...nu-ți purta cu tine sufletul zdrențuit..e posibil să fii țintă pentru cei care nu înțeleg măcinarea ta...uită până când iți plesnește capul...sertarul cu uitări trebuie să fie pe măsura celui cu amintiri..pentru echilibru...altfel te pierzi în tine...pentru totdeauna....

GÂNDUL 14 : zâmbește....tot timpul...dacă nu la vedere, măcar în spatele ochilor...lasă-i pe ei să o facă pentru tine...ei știu, chiar și când lacrimi stau să îi inunde...ei pot...ochii noștri sunt mai aproape de inima decât noi înșine..

GÂNDUL 15 : mâna de ajutor poate fi de multe ori mincinoasă...singurul care poate să acorde ajutor fără să ceară răsplata, ești chiar tu! tu iți ești cel mai bun prieten, și cel mai cunoscut dușman...

GÂNDUL 16 : acordă întotdeauna o a doua șansă, chiar dacă știi că e în zadar...niciodată o a doua șansă nu spală păcatul de a greși prima oară...dar acordând-o, înveți să ierți greșelile greșiților tăi...

GÂNDUL 17 : surprinde-te privit pe ascuns...vei zâmbi! zâmbetele astfel născute, te fac să vrei mai mult...și mai mult...umple-te cu zâmbete...vei cunoaște imponderabilitatea încrederii în tine...e starea de zbor suprem, cu tine cu tot, spre vis și dorințe împlinite...

GÂNDUL 18 : nu-mi plac florile aranjate frumos în folie de celofan, aliniate ca soldații căzuți la datorie...nu-mi plac florile în buchete...îmi plac copacii înfloriți, care își țin florile pentru ei...îmi plac păpădiile...îmi plac ciulinii de pe marginea drumului...îmi plac florile care bucură doar păsările cerului, albinele sau oamenii ca mine..oamenii aiurea...