curg gol și pustiit și rece
printre copaci apuși curând în ploi...
balet ambiguu care trece
ca urma pașilor desculți pe-un sloi,
pe gheața aripei murinde
cu care, giulgiu trist, mi-nfășurai
genunchiul care nu-mi cuprinde
ultimul zbor căzut, în care-ardeai
bucăți de dor, dorit să moară
în avanpostul ultimei iubiri,
ultimul rai, născut să doară
toamna întregii noastre neîmpliniri...
curg gol și pustiit și rece
în anotimpul frunzelor din noi...
