jurnal, ziua 31,08,2015

cu-aripile ascunse-n letargice arcade
de ochi căzând albastru în abisale vise,
mai țes un zbor perpetuu, zbătându-se-n rocade
născute-ntre cuvinte confuze, nepermise.

în marginea oglinzii, un unghi obtuz si negru,
  singur se-nchide-acid pe-o mângâiere tristă
 ca un plie ratat de balerină,-n ritm alegru
de dans nebun, născocit stupid de o artistă 

ce-și bea-n absinturi reci un mucegai de viață
din care nu-i rămâne în gând, decât un strop
de vis rocambolesc, cu ea dansând, paiață
cu aripi dezlânate, donate filantrop.

jurnal, ziua 30,08,2015

nu poți să mă dai afară din vise

cum nu pot să te dau afară din gând, 

nu poți să-mi rescrii nopți gri, nepermise,

cum nu pot, din luturi, să te-aduc alergând

nu poți, nicicum, să mă ștergi din săruturi

cum nu pot, în galop pe câmpii, să te plâng

nu poți, incapabil de dor, să zbori fluturi

cum nu pot să mai mor și din aripi s-alung

ce nu poți să-mi vorbești, mut pe de-a-ntregul

ce nu pot să cuvânt, de absurduri prea plin

că nu poți să rescrii, fluture, cercul

că nu pot să mai vin îngropată-n pelin

jurnal, ziua 28,08,2015

adună-mi-te de prin umbre, 

desparte-mi-te de aripe,

rupe-mi-te de priviri

alungă-mi-te din mângâieri

urăște-mi-te din străfunduri

destramă-mi-te din visele pribege

iubește-mi-te până-n moarte

și-apoi

îngenunchează-mi-te-n amorțitele

priviri nebune,

sau în amorțitele săruturi

însetate

până la limfa...

destramă-mi-te-ntr-o mie de doruri mici

să-mi ajungi în fiecare clipire, 

fie-mi de-a pururi

cum mi-ai fost de la-nceput...

inimă, 

gând,

respirație...

jurnal, ziua 21,08,2015

și n-ai să știi
câtă lacrimă poartă un melc
în lungul drum
dintr-o clipire spre alta.
și n-ai să știi
cât zbor
e într-o strună rotundă
cu care încerc un acord dezlânat
și lung
și vag, 
aducând a somn.
și n-ai să știi neputința mângâierii
întreruptă
între două bătăi, leșinate,
de inimă bătrână, 
sau seacă, 
sau toamnă...

și n-ai să știi.
și n-ai să gri.

și n-ai.

jurnal, ziua 10,08,2015

canon în tu major și trist

cu ploi în umeri și pe chip

cu lacrimi crude de-ametist 

în ochi de daltonist

sărut curat pe chip de nea

cu aripe căzute-n gri
cu ploaia ce tăcut dospea
și-n loc de Tu, e Ea...

Ea, mută ca un clopot surd,
amestecată-n despărțiri
bătea pe-un puls puțin absurd
în ritm stupid și crud

s-or întâlni din nou, cândva
la colț de suflet și de dor
brodând un vis, pe canava,
un zbor, sau altceva...

jurnal, ziua 07,08,2015

cum știu mâinile - obositele - 

să plângă

din fiecare mângâiere...

cum știu ochii, orbii,

să tacă

din fiecare zbatere...

cum știe inima - calda - 

să moară

din fiecare sânge curs, 

zbătut, 

orb, 

prin mâinile obositele, 

cătând spre ochii - orbii -

ai tăi, 

ai mei

și-ai nimănui...

jurnal, ziua 05,08,2015

plouă urlând, pe coapse reci de odalisce

în valuri ne-ntrerupte, și în perpetuu dans,

îmi tatuez pe gânduri calde cicatrice,

și îmi rescriu anost, eternul bun rămas.

am lacrime vorace, căzând flămând în gol,

mi-e visul discromatic, antagonist și surd
am inima căzută, cumva, în cheia sol
și rătăcesc perpetuu prin univers, absurd,

rescriu crochiul amestecat cu ape seci,
născut dintr-un penel îngenuncheat în glod,
mi-s ploile absurde și dezertând pe veci
din gânduri tatuate cu sânge cald, nărod.

jurnal, ziua 31,07,2015

afazică ploaie

tradusă-n morse bezmetic și ud...

dislexic cântec pe geamuri curgătoare,

și reci,

și imunde,

de-atâta căldură 
topindu-se-n dâre untoase, 
cu riduri fardate strident

o piesă-ntr-un act nebun

și fecund,

o coapsă, străină de ploaie, 

pierdută-n amănunte

prea multe 

și-n picuri prea stupizi, 
prea cristalini,

ca ochii de rouă

din diminețile prea fierbinți, 

prea curânde...

o ploaie...