jurnal, 30,06,2015

merg desculță pe drumul de ieri
în ochi îmi cresc iar cireșe amare,
număr mătănii scăldate-n seri
scurgându-se trist, pe degete rare
ce nu-mi mai cuprind nepăsarea
plecărilor dese prin cioburi de dor
răsărite crud, din chemarea
cu care-nvățam prima oară să mor...
cu care-nvățam ultima oară
să cad în cochilii amare de melci,
că iar nu pot ca să mă doară
îngerii răstigniți prea lungi, prea reci...
du-te de-acum, e iar cenușiu
sufletul ăsta nemernic de mut!
du-te!
sădesc pustiu
culeg neviu
răsar acut
din atribut
nepriceput...
du-te! 
nici dor
nu vreau, 
să mor
ușor
lin, curgător!

mă duc...

26,06,2015

legată la gură cu aripi amare,

zâmbesc intrinsec dintr-un secol de dor

reinventez febril iubirile-n decor, 

și-mi cad de pe umeri săruturi de soare...

și-mi cresc apoi din ochi întrebări zevzece
pe-acorduri ample, de pian rebel
și port sincope arse-n cerebel
și-aștept murirea, fluturii goi să-mi lege

cu mâinile la spate, și fără leac!
fluturi și om să cadă pe pământ
să-și lege amintirile-n cuvânt
și-apoi să plece-n pribegie, înc-un veac  

by Moisin

Jurnal, ziua 16.06.2015

plouă din nou, a suflet sec și rece

a inimă  smerită și trecută, 

plouă acid pe-acest sărut, ce trece

din palmă neagră,-n galbenă derută

plouă amar, necruțător ca moartea

 căzută-ades în suicid veros,

plouă curând și mult, pe toate astea,

în paradigme scrijelite crud în os...

plouă aritmic pe clepsidre ude,

stigmatizate-n humă vie, nudă,

plouă avid, pe chipuri vagi, imunde,
pe nedorita despărțire, crudă...

plouă de-un secol, parcă,-n dezacord
c'-oglinzile pe dos, în care cade
tot zborul prăbușit, în tainic nord...
pe unde-mi treci? afară totul arde!

Plouă cu foc de dor să nu mă doară,
Apatic mor secundele perplexe,
Mă-ntreb din nou, a nu știu câta oară
De ce-s îmbrățișările-ți convexe?

jurnal, ziua 09,06,2015

mi-e inima un ceas ce nu mai bate,

mi-e sufletul un antipod rănit...

am îngerii bătuți cu vergi, pe spate

și mersul trist, apatic și spășit.

sunt sângele fără de limfa caldă

ce-ți traversează ochiul ostenit,

obișnuit să vadă și să scaldă

umbrele reci, căzute din zenit.

am adăpost pe aripi fracturate

făcute cuib, să mor, să uit de tot,

de noi, căzuți din giulgiuri saturate

și transformați în straniu amniot.

vom împărți aceleași emisfere

 și-același vis suav, reticular,

vom rătăci mereu, abreviere

amorului nebun, crepuscular.

jurnal, ziua 08,06,2015

de obicei, 

te întâlnesc pe-o margine de frunză,

pe-un abandon letal în vis, 

te aflu în nemângâierea

de pe peronul fără trenuri, 

în necuvântul unei amintiri,

în roua netrezitei dimineți

ce mă rupea de trupul cald

și îndreptat spre bun rămas...

de obicei,

te întâlnesc pe-o margine de frunză

culeasă dintr-un arzător sărut

uitat în cartea în care 

Nichita mi-era cer, 

și mi-era zbor...

de obicei...

cerc fără rază, 

inimă fără bătaie...

tu, sânge fără roșu,

plecat în pribegii acute,

fără mine...

by Alexandru Tache

jurnal, ziua 07,06,2015

fără timp, timpul ăsta

din care s-au scurs

toate mângâierile,

și din care 

plânge-o inimă 

albastră

ca o stampă japoneză

în care se-amestecă 

un sfârșit

infinit

cu milioane de secunde

seci,

fără tine

fără mine,

fără noi...

by Vassilis Tangoulis

jurnal, 02,06,2015

simt caii cum 
mi-adorm în frâu

pe lângă lanurile toate,
 ofilite

și-nsângerate cu maci orbi

sădiți în urma 

săruturilor de odinioară, 

să nu mai doară, 

să nu mai moară

îmbrățișarea care va curma

lacrimile
 ce-mi sorbi

cu ochii robi

cu ochii seci, 

cu care-ți treci

zilele reci

pe lângă mine,

ce ți-am fost

și rost

și inimă

și cal

și val...

în plumb săpate

toate...

photo by Moisin