mi-e inima un ceas ce nu mai bate,
mi-e sufletul un antipod rănit...
am îngerii bătuți cu vergi, pe spate
și mersul trist, apatic și spășit.
sunt sângele fără de limfa caldă
ce-ți traversează ochiul ostenit,
obișnuit să vadă și să scaldă
umbrele reci, căzute din zenit.
am adăpost pe aripi fracturate
făcute cuib, să mor, să uit de tot,
de noi, căzuți din giulgiuri saturate
și transformați în straniu amniot.
vom împărți aceleași emisfere
și-același vis suav, reticular,
vom rătăci mereu, abreviere
amorului nebun, crepuscular.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu