GÂNDUL 981: și iată cum, în visul pe care-l confund, poate, cu o realitate dorită, ființa mea ignobilă ia tot felul de forme: acum sunt ceață scurgându-mă dureros dintr-o improbabilă îmbrățișare, apoi sunt nor fugărit până la lacrimă de coșmarul unei ierni mult prea crude, ce-mi bate la porțile închise-ale inimii bolnave...și-apoi sunt pământ, otrăvit de slabele și neroditoarele recolte de singurătate, ce mi le coc la piept, spre desăvârșirea slabei ființe ce-mi sunt...
GÂNDUL 982: ce dacă m-auzi, dacă tot nu mă-nțelegi?
GÂNDUL 983: și brusc, de parcă m-aș fi operat de-o veche cecitate, ridic fruntea din viața asta anonimă pe care încerc a o desăvârși, și dobândesc limpedea cunoaștere a celor ce-mi sunt împrejur...exist împreună cu ei, anonimii ce-și duc timid existența la umbra tuturor copacilor, să nu-i afle lumina, căci i-ar durea...
GÂNDUL 984: ascult, înfricoșată că s-ar putea opri la vreun moment dat, căderea timpului, picătură cu picătură...
GÂNDUL 985: viața mea vegetativă, plină de supoziții care de care mai pitorească, mă face, în ultimul timp, să sufăr fără să simt, fără să gândesc, cu baterea tot mai seacă, mai nulă, a orelor ce-mi trec acum cu viteza luminii...trista mea cădere liberă...
GÂNDUL 986: fi-ți-aș lacrimă să-ți fiu, să-ți sap pe-obraz doar șoapte de dor!
GÂNDUL 987: în realitatea mea deja obosită, ești plăsmuirea viselor născute la umbra poveștilor nemuritoare cu care adormeam în altă viață...
GÂNDUL 988: ascetica mea viață, în ceea ce te privește...
GÂNDUL 989: abandonată nedefinit, unui Niciunde insipid, scăldată atonal de-o gălăgie de dorințe apatice...eu, fără mine și fără definiție...eu sec...
GÂNDUL 990: descoperind durerea de-a nu descoperi nimic împrejur...
GÂNDUL 971: apocalipsa sufletului meu: singurătatea-mi, cu mult mai singură, acum, prin visele tale, întruchipându-mă din vălătuci de ceață...
GÂNDUL 972: citesc în lacrimi, și-mi pare că tot misterul iubirii ăsteia se destramă...nu-mi ești...nu-ți sunt...dar ce frumos visăm!
GÂNDUL 973: apropie-te măcar cu o secundă mai mult decât ai socotit că ar fi de ajuns să te iubesc! ... simți zbaterea inimii în dorință? mi-ești deja respirație...dar tu nu știi...
GÂNDUL 974: abandonarea voită a dorințelor, îmi provoacă, de fiecare dată, în afara unei crunte dureri fizice, un șoc disproporționat față de mine însumi: atât de naivă, încât să-mi mai permit încă, luxul de-a dori?
GÂNDUL 975: timpul...trecutul...două noțiuni abstracte gândului meu, dar care, nu știu încă prin ce mecanism atavic, moștenit în fiecare genă, îmi îndeasă în suflet, călușul amintirilor, care nu numai că mă amuțește instantaneu, dar mă face să mă simt în propria mea inimă, ca un cerșetor cerșindu-mi mie însumi, zile...
GÂNDUL 976: înconjurată de un haos de lucruri de niciun fel...
GÂNDUL 977: semitonul cu care îmi treci de la a-mi fi, la improbabil, cu lejeritatea cu care-și poartă aripile, păsările în zbor...
GÂNDUL 978: bănuiești ravagiile ce mi le lași în urmă, cu șoaptele-ți din ce în ce mai reci?
GÂNDUL 979: dezgustul oboselii ce mă cuprinde pe măsură ce mă îndepărtezi...
GÂNDUL 980: nu-mi sunt, căci ți-am fost!... undeva, m-ai murit...
GÂNDUL 961: deschizând fereastra spre mine însămi, reușesc să amân contemplarea perpetuei mișcări a vieții mele, spre, și dinspre visele sau dorințele mele...
GÂNDUL 962: în note lente, alungite a lacrimă, îmi cânt pe strune de argint, înfiorat de spasmodicele tăceri cu care-mi țes singurătatea, melodia obsesivă a despărțirii dintâi...
GÂNDUL 963: visul, acest creator de imposibilități...cât îl urăsc, pentru că mă face să realizez că nu există dor mai dureros decât dorul de lucruri sau oameni ce n-au existat niciodată...
GÂNDUL 964: cât trecut mort duc eu cu mine, de-a pururi agățat în fiecare circumvoluțiune, în fiecare bătaie de inimă, în fiecare cotlon de suflet...esențe de pâine dumnezeiesc de caldă, mâini nefiresc de cald - mângâietoare, îmbrățișări până la lacrimă, miliarde de cuvinte, constelații întregi de vocale armonios rostite în declarații de dragoste..te iubesc..te iubesc...te iubesc...toate astea, niciodată trecute, transformate doar în surdă durere ce mă face să-mi fie clipa, o permanentă conjugare a dorului...
GÂNDUL 965: singurul lucru pe care l-am tot cerut vieții, a fost să facă în așa fel încât să treacă prin mine fără să simt că mă atinge...am simțit însă tot... până la sânge...și a durut...încă doare...acum, nu mai cer nimic...nimic să-mi dea, poate așa nu doare...
GÂNDUL 966: împietrirea ultimei priviri cu care m-ai condamnat pe veci să te iubesc...
GÂNDUL 967: obligată să trăiesc, fără putința de a mă rezuma doar la visare...
GÂNDUL 968: construcție estompată și muzicală e inima asta nebună, ce-mi poartă zilele spre undeva, unde aștept să se întâmple ceva, să întâlnesc pe cineva, cândva...nimic concret...îmi trebuie doar răbdare să le aflu pe toate...
GÂNDUL 969: sunt o formă de relief fără sens, în expansiune conștientă sau nu, spre Nicăieri...de mine se împiedică doar vântul, ploaia doar, mă mângâie, frigul doar, mă sărută...
GÂNDUL 970: mă reînnoiesc dureros în fiecare emoție ce nu-mi aparține...în căderea neliniștită a frunzelor ruginite, în petalele amorțite în culori pale, murinde, ale trandafirilor, în razele acum transparente și reci ale soarelui chinuindu-se să apună aproape dumnezeiește, spre neuitare...în vocea din amintiri, ce-mi mai șoptește încă, numele...în ruinele iubirilor trecute...în nefireștile tăceri ce-mi vin dinspre tine...mă ruinez, ca apoi să renasc mereu alta, mereu curată, mereu limpede...castel de nisip, la discreția oricui...
 |
| photo by Dan Răileanu |
GÂNDUL 953: îmi ninge letargic în sufletul deșirat pe la margini, cu fictive semne de întrebare...nimic nu e real în ninsoarea dinlăuntru...nici măcar punctuația...dar ninge sfânt, calm, continuu...ninge a poveste...
GÂNDUL 954: de câte ori plec din cuvinte, îmi rămân în urmă toate tăcerile dezaripate până la lacrimă...
GÂNDUL 955: matrița sărutului săpată în marmura rece a chipului palid, din ce în ce mai palid...departe, din ce în ce mai departe...e tot ce mi-ai lăsat moștenire pentru visele-mi din ce în ce mai singure...
GÂNDUL 956: azi fără consistență...mi-e alb...
GÂNDUL 957: atrocea iarnă a nemuririi noastre imaginare ne cade-n inimi din ce în ce mai abrupt...pe toate muchiile sufletului ne-atârnă atavice zăpezi...le-om duce mai departe, pe umerii reci, cale de încă o mie de vieți...blestem, sau binecuvântare?
GÂNDUL 958: păgânele ninsori ce cad haotic peste copacii încă strigând verde către toamna ce-i lasă în urmă goi, reci, uzi...
GÂNDUL 959: desăvârșite ninsorile ce-mi cad azi, din cer, în falduri înghețate, și-aștern, fără voia noastră, tăcute zăpezi, ce maine, vor fi maculate cu sufletele noastre nepăsătoare...
GÂNDUL 960: și dacă moartea este un alt început, viața de până-n ea, este un sfârșit?
GÂNDUL 947: albastrul ezitant, dintr-o primă, prea repede ninsoare, a umplut cu rece pur toate dorurile, făcându-le subit, casante...
GÂNDUL 948: și deodată, totul e vag, amestec de cenușă și praf, vag, asemeni clipei ce pendulează haotic, indecisă între azi și mâine...
GÂNDUL 949: senzația ca totul e o eroare de calcul, că bat din aripi fără să mă mișc, ca o pasăre imaginară fără nume, pe un fără trup nezburând dintr-un gând nedorit, spre un vis negândit...
GÂNDUL 950: dacă îmi imaginez, VĂD...și-apoi, dintr-o dată, vederea mă face să fiu îngerul orb, care se bazează pe întuneric, pentru-a putea zbura...renasc din întunericul ce-mi înfricoșează toate simțurile, și asta-mi acutizează orbirea, până la culoare...acum știu: frica din negru, naște vederea...
GÂNDUL 951: coexist simbiotic cu sufletul ăsta amorf, fără putința de a-i depăși infinitul...
GÂNDUL 952: și-apoi, devin, trup și suflet, trista..
GÂNDUL 944: viața sufletului meu este mereu o agitație în penumbra gândurilor...îmi pare că trăiesc într-un clarobscur continuu, niciodată sigură de ceea ce sunt sau presupun că sunt...
GÂNDUL 945: momente tot mai dese când visul mă abandonează și nu-mi mai sunt decât umbră...umbră...
GÂNDUL 946: în note ambigue cade ploaia asta, prelungită în nebunie latentă a tuturor simțurilor...
GÂNDUL 941: ce aș fi fără umbră? simplu contur pentru a încadra ceva care îmi este, de multe ori, cu totul străin...sufletul...
GÂNDUL 942: îmbrățișarea - gest, metafizic aproape, sfârșit în imposibilitatea inimii de a continua să se bucure de-o angoasă plină de îndoieli...
GÂNDUL 943: recompun apusul ăsta, maiestuos ca o sângerie hlamidă regească, din zborurile negre,
croncănitoare, ale aripilor ce-și duc păsările spre cuib,
la-nnoptare...perpétuum móbile de toamnă...
GÂNDUL 935: teama ascunsă pe care o încerc în fața cuvântului scris, care nu are altă rațiune de a exista decât faptul ca există...
GÂNDUL 936: zile când parcă urcă din mine, ca și când ar veni din străfundul pământului până în ochii-mi străini mie câteodată, o angoasă insuportabilă, de parcă "a trăi " nu mai e un deziderat, ci o povară la alegerea mea...
GÂNDUL 937: peisaje incolore ale sufletelor monotone ce-mi intersecteaza uneori calea...
GÂNDUL 938: liniștea asta sedimentată în straturi livide, în care continui frenetic să sap, fără discernământ, automat și fără rost...
GÂNDUL 939: citesc în hieroglifele ciobite-ale stelelor, povești fără-nceput și fără de sfârșit - schizofrenic universul care ne viețuiește!
GÂNDUL 940: mulțumită, totuși, ca exist!
GÂNDUL 927: și toate clopotele ce bat onomatopeic erorile de măsurătoare ale zilelor estimativ - depresive, ce-mi vor mai bântui încă o vreme, gândurile...
GÂNDUL 928: știu ca nu știu nimic...nu cutez și nici nu caut să știu mai mult...atât e sufletul meu de puțin, care-mi ajunge mie să simt și să aflu...
GÂNDUL 929: deșiratele vene ce mă alcătuiesc, îmi bat idolatru, a tine...
GÂNDUL 930: aplicând algebra trăirii, constat că diferența între mine și inima mea e fix acest suflet dezgolit, impudic atârnând la vedere...
GÂNDUL 931: domnește în visul meu mort, o pace neliniștită, iar calmul meu e făcut din resemnare...prea multă liniște bolnavă...
GÂNDUL 932: inventez trist, repetitiv, coconul în care, pe mine însumi, mă alcătuiesc...
GÂNDUL 933: disprețul meu extatic, temător deopotrivă, cu care încerc substanța nevăzută și neștiută la care să mă rog unui Dumnezeu iertător...
GÂNDUL 934: calmul banalității cu care mă înconjor, e decorul mucegăit, aproape distrus, în spatele căruia îmi ascund urletul de neputință...
GÂNDUL 922: cohorte de îngeri rătăciți, înghesuiți până la refuz în trupul ăsta nevolnic, purtați în vârful degeratelor mâini ce-ncearcă iarăși, cu vârful degetelor, ambrozia cu care-și scaldă sărutul inima, iubind...
GÂNDUL 923: condamnată veșnic să-și poarte în noroaie nemaivăzutele culori, toamna renaște, de fiecare dată, mai puternică și mai dornică să ni se întipărească în amprentele pe care le lasă văzului nostru, frunzele-i murind...
GÂNDUL 924: paroxismul cu care durerile-mi străbat întunecatele oase, este direct proporțional cu setea abstractă, cu care aștept fiecare ploaie să-mi cânte sarabanda prin toate celulele însetate...
GÂNDUL 925: ascultă-mă Toamnă! îmi cresc iarăși melci pe palmele ude cu care-am mângâiat tristețile cailor înșeuați pentru zbor...mi-e căderea amânată din nou, cu târârea pe coatele reci, prin veșnicul adagio al lacrimilor tale...
GÂNDUL 926: niciodată aripi!
GÂNDUL 916: metamorfozare dureroasă, ce mă scoate din apatia neîntâmplatelor vise, când devin, periodic, un amestec amorf de cuvinte întrerupte, topindu-se acid, în cocoșate note muzicale, refuzate de melodioasele dantelării cu care toamna asta-și țese norii...
GÂNDUL 917: umbrele astea descărnate și reci cu care-și trece ploaia lacrimile înghețate prin ape transfigurate de dor...
GÂNDUL 918: când nu mai simți decât ușurarea din coșmarul ce tocmai s-a dus, cărat, până la epuizare, de umerii gârbovi, căzuți în contemplație eternă în fața neputinței de-a zbura deodată cu lumina...
GÂNDUL 919: poate, asociată cu ploaia, aș putea umple interstițiile universului alternativ ce-l port abulic aproape, în ochii obosiți de liniștea în care-ți stau dinaintea-ți cu oasele albe de frică sau dor, Întâmplare...
GÂNDUL 920: marmorean rozariu cu care număr penitențele ce le mai am de ispășit, sunt zilele-astea ce se scurg la fel, trase parcă la indigo, până să m-ajung din urmă, și să mă revendic Timpului...
GÂNDUL 921: clepsidre în care se scurg, până la nechemare, candelele care-ți mai păstrează și-acum, căldura primei sau ultimei iubiri...niciodată pe cele dintre cei doi poli...
GÂNDUL 915: și dintr-odată liniște...descompusă în unghiuri tăioase, ce-mi trec prin inimă ca un scalpel tocit în piatra îmbrățișărilor de rămas bun...
GÂNDUL 905: preaplinul plecărilor tale adunate-n pumnul cu care-mi respiri ultima îmbrățișare, din care nu se mai nasc decât semne de întrebare...
GÂNDUL 906: amestecată-n sinapsele tale, îmi rescriu zborul în dantelatele loopinguri psihedelice prin visele tainice cu care-mi pictezi toate cuvintele de dragoste...
GÂNDUL 907: albastrele îmbrățișări cu care-mi dăruiești agonizantele zâmbete, ce mâine, fără tine, vor muri în rictusuri amare, ce-mi vor flutura, un timp, pe chipul fără culoare...
GÂNDUL 908: surdele game în care-mi reiterez sărutul ce nu mai știe notele înalte, răvășitoare, ale cântecului născut din dorurile toate, înmănuncheate în curcubeie transparente, de note solare...
GÂNDUL 909: redă-mă îmbrățișării tale pure, ca astfel, să renasc în formă de scoică ce-ți păstrează în valuri de cântec, toate amprentele cu care descopereai înfrigurat, trupul în prea lungă așteptare!
GÂNDUL 910: prelungește-mi ziua cu toate bătăile de inimă ale neîntâmplatelor săruturi visate-n liniștea despărțirilor!
GÂNDUL 911: străinele clipe interpuse abrupt, până aproape de cangrenă, între surâsul meu dorind, și mâinile tale, mângâind...
GÂNDUL 912: evidența cu care-mi gestionez dorurile, alambicat amestec de suflet, inimă pulsând în roșu haotic, și fluturi agonizând între pliuri de nuclee care-ți păstrează până la plus infinit, toată ființa...
GÂNDUL 913: mi-ai ruginit în ochi toată culoarea bătăilor de suflet bolnav de toamnă acut amestecată cu ploi neplouate...
GÂNDUL 914: înzăuatele vise ce-mi pleacă tot mai des, în galop sălbatic, necontrolat, spre câmpiile ce le-ai sădit pe toate, cu vise despre NOI...
GÂNDUL 899: decojită pâna la smirnă, inimii i-ar fi aproape liniște, dacă nu i-ar arde în ventricul, pecetea sărutului...
GÂNDUL 900: cu nopțile toate răsfrânte în muchiile privirii, m-apropii vertiginos, aproape în psihedelică uitare, de pacea închinării inimii...
GÂNDUL 901: din sarea lacrimilor săpate în toate comisurile zâmbetelor, învăț să înalț pilaștri pe care să-ți poți sprijini mâinile împreunate-n vis nenăscut...
GÂNDUL 902: pocăința penitențelor gândului, improbabil arse în combustie spontană, n-ar limpezi în veci ceața întrebărilor, de n-ar exista îndoiala, ca scut, necunoașterii...
GÂNDUL 903: stranie maladie ce mă transformă în masă inertă, sufocantă, și-mi usucă din fașă neînmuguritele, prea întârziatele surâsuri...
GÂNDUL 904: postum - prelungirea caleidoscopică până la nemurire, a cuvintelor împerecheate în rime, cu ele însele, spre desăvârșirea eternă a celui ce dăruiește suflet până la epuizare...
GÂNDUL 891: cu mâinile filigranate-n ceară, amestec fuioarele de ceață ce-atârnă-n piezișe priviri cu care-mi țes în dantelării nefirești, visele, să-mi colorez cu gri, toți rătăciții pași...
GÂNDUL 892: zborul întrerupt abrupt, în plumbuite unghiuri desfăcute-n infinite păsări- gând, căzute-n nefirești expectative...
GÂNDUL 893: prin venele absente, mai bântuie de-un timp doar bolovanii tăcerilor secate de-adrenalina din sărut...
GÂNDUL 894: te strig cu glas de ciutură spartă-n mii de ochiuri de ape muribunde din aripile cu care-ți voi naște numele, zburând...
GÂNDUL 895: anevrismul nopților urlând a disperare, ruginind în toate frunzele-ntâlnite-n cale...
GÂNDUL 896: dă-mi săruturile toate-nghețate între palmele inerte cu care-ți despletești crengile înnegurate-n fantasmagorice apusuri întomnate!
GÂNDUL 897: degeneratele iubiri trecute-n neființă, mai răbufnesc arar prin hățișurile sinapselor inocente, ce-ncearcă, fără voie, amintirea...
GÂNDUL 898: chipul de dincolo de reflexia obosită ce-mi întoarce spre ochi, disperarea unui zâmbet, dorind...
GÂNDUL 886: cu suflet de vioară, rătăcit în schizofrenice arpegii, îmi filtreaza octombrie ăsta prin sângele-i ploios, toate visele căzătoare, ruginite, tremurânde...mă lasă apoi părăsită în nopțile goale si reci...
GÂNDUL 887: unde s-adăst, când inima ți-e plină? întreabă gândul, ce-ncearcă un zâmbet pe propria-i piele...
GÂNDUL 888: mă bântuie un veac de insomnii, scurtcircuitate de-atâta lumină izvorând din resturi de nervi optici, paralizați pe-o margine de dragoste...
GÂNDUL 889: rătăcirea haotică, între sute de cochilii de melc, prin care mi-am târât odinioară tăcerile suferinde de cancerul necuvintelor, ce-mi bântuia toate globulele până la miez...
GÂNDUL 890 : dacă ar fi să traduc zilele în limba cu care tu îmi vorbești, aș scrie cel mai frumos poem de dragoste, în care toate semnele de întrebare ar fi săruturi...
GÂNDUL 881: cu o mie de gânduri pe secundă, în picaj, spre îngerul ce-mi bate în piept toaca, spre reculegerea din vis...
GÂNDUL 882: fireasca augmentare a nopții, îmi rătăcește morbid aproape, pașii prăfuiți, uitând drumul predestinării mele: neliniștea cu care întrebările-și uită răspunsul...
GÂNDUL 883: mi-e dor, acronic, de tine...
GÂNDUL 884: multiplicată-n o mie de sori, voi lumina în viața ce va fi să-mi fie, toate nopțile deodată...
GÂNDUL 885: tempoul delicat, cu care-aș putea să-ți înnobilez tâmpla tăcută, doar fluturându-mi degetele-aripi...
GÂNDUL 875: groaza secundei ce tocmai stă să moară, când trece, încă vie, pe lângă aproape născuta ce-i urmează...
GÂNDUL 876: înflorirea târzie, în ultimul pătrar, va face dureros de dulce drumul până la marginea cerului, la-ntâlnirea cu tine, dumnezeul meu transfigurat de caldele inimi ce mi le porți pe umeri...
GÂNDUL 877: și-apoi, dansul mânjilor sălbatici din capilarele astea infinit de transparente, împiedicați în lonja cu care te chinui sa le faci bătăile line...
GÂNDUL 878: clarul clipei rătăcind în clepsidra ce-ți crește în ventriculul pulsând în rime împerecheate, cu chiar sufletul lui...
GÂNDUL 879: vântul tăcut-vorbitor, ce-mi scutură când cu furie, când cu surâs, storurile prăfuite și scorojite din casa sufletului...oprește-te! încerc înmugurirea!
GÂNDUL 880: cuvântul, surprins între doi îngeri, se-nnobilează până la zbor, dacă reușește trecerea de bariera căruntă a nisipului din clepsidre...
GÂNDUL 867: cu miere cristalizată-n vene, îți plimb pe de rost toate răsuflările de la plus, la minus infinit...
GÂNDUL 868: disiparea psihedelică a fluturilor ce-mi încununau leneș, apatic aproape, fruntea-mi zâmbind a lumină, mă-ntoarce din furtuna-n care m-am pornit, cu tine de mână...
GÂNDUL 869: mă inspiră tăcerea până la cântec...
GÂNDUL 870: tablouri naive, în nonculoare minuțios arhivată sub pleoapa visândă...
GÂNDUL 871: baletul periculos pe notele acute cu care-mi trec zilele spre-ntunecatele nopți în pericol de implozie, la porțile sufletului chemat din pribegie, de-un dor...
GÂNDUL 872: înlănțuită-n amintiri cu miros de icoană, pendulez haotic spre Uitare...
GÂNDUL 873: mai simt și-acum pe buzele reci, săruturile de-atunci, când îți amorțise zborul în cuvintele mele mirosind a salcâm și căzând dureros în ghirlande, la picioarele tale...
GÂANDUL 874: pe-o margine de dor- tu, încremenit într-o inimă...pe-o margine de vis- eu, amestecată-n dor cu tine...dulcele cerc al îmbrățișării...
