29.09.2014

GÂNDUL 861: metafora zâmbetului? o găsești în inima înflorită în toate culorile curcubeului, și deschisă spre dimineața scăldată până la orbitor, în lumină...o simți în degetele înfiorate cu care mângâi firele de praf auriu dansând năvalnic în razele soarelui...o găsești în tumultuoasele dansuri ale trupurilor chemate la apel de săruturile toate...o simți în sufletul înfiorat de răsuflarea celui de-alături, când îti șoptește cât i-ai lipsit în minutul ce tocmai a trecut...o găsești în zborul fluturilor ce-ți răscolesc până la măduvă, trupul searbăd așteptându-și cuminte la rând, suprema înflorire...o simți în genele calde de dorul cu care privești în lungul drumului, cu speranță...o simți în mâinile care se alcătuiesc ușor, neașteptat de ușor, după forma trupului drag...o simți pe buzele nebune de dor, care șoptesc la nesfârșit, numele lui...o simți în rugăciunea de dimineață, când în genunchi, îi dorești, telepatic, să rămână...și se întâmplă...metafora zâmbetului? e în fiecare genă moștenită, spre-a fi dată nemuririi, mai departe, tuturor sufletelor care simt ca zborul nu se face într-unul singur...metafora zâmbetului? o poate scrie fiecare, cu mâna celui care-l mângâie liniștitor pe fruntea încordată de gânduri...metafora zâmbetului e, până la urmă, supliciul pe care orișicare și-l dorește ca sentință pe viață, în urma condamnării fără drept de apel, la efemer...

by Alexandru TACHE