GÂNDUL 712: decojite până la albastru, de sânge, venele-ar atârna zălude, reduse până la riduri interne...
GÂNDUL 713: aura, devenita incandescentă, dintr-o dată, până la alb orbitor, îmi arde fruntea adâncită-n visare de tine...
GÂNDUL 714: impară până la imposibil...
GÂNDUL 715: exist pe undeva, pe sub o aripă arsă de scrâşnetul din dinţi al somnambulilor, pendulându-şi mersul între flacăra nesomnului şi linistea zborului...
GÂNDUL 716: dangătul lacrimilor curgând spre înapoia cuvintelor, dorindu-se curgere lină, nu fluviu...
GÂNDUL 717: conjug toate verbele ce-mi chinuie ochiul orb de tine, la trecutele timpuri, când mi-erai cruce si mă-mpăcai cu mine...câtă linişte mi-ai fost!... şi-acum, cât pustiu!
GÂNDUL 718: lasă-mi-te-n genunchi, să-ţi murmur pe creştet cu palmele-astea de lemn amorţit, toate doritele săruturi ce-ţi lipsesc din datul iubirii...
GÂNDUL 719: catapeteasma sufletului, brodată până la urlet, cu dorul ce-mi chinuie zburătoarele nopti...
GÂNDUL 720: stare amorfă, cu ploi inchipuite, alunecând straniu printre necristalizatele gânduri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu