GÂNDUL 814: rătăcirea sinelui, până-mi dă sângele în cerul gurii şi-mi urlă a rană mustind de dureri continue, atroce până-n creierul amorţit şi parcă departe plecat, în vise fără culoare, fără geometrie...în vise...în rană...în sânge...
GÂNDUL 815: sfâşiată până la pulbere de repetatele, chinuitoarele până la măduvă, refluxuri dinspre mine, spre sinistre tăceri cu care-mi înconjuram nevolnicia...
GÂNDUL 816: necrozatele degete nemângâietoare, care încremeniseră într-un ciudat balet de lemn nerindeluit...
GÂNDUL 817: copil fericit...fată abstractă...femeie prea putin...geneza întreruptă de negru, până la fărâmare, când tocmai mă năşteam ţie...lui..oricui...nimănui în final...
GÂNDUL 818: pedeapsa închisorii pe veci într-un trup pe care nu-l recunosc, dar pe care-l port spre răscumpărarea greşelilor probabile-ale vreunor strămoşi căzuţi în păcate închipuite...
GÂNDUL 819: forma organică, spre a fi frigului din îmbrăţişări venite prea târziu...totdeauna prea târziu...
GÂNDUL 820: căzută-n păcatul de-a simţi prea frumos şi prea mult, când în jur totul tace...
GÂNDUL 821: altar făcut nerugăciunii....
GÂNDUL 822: bizarerie de note muzicale, arareori amestecate până la vreun neizbutit surâs confuz, înmugurind dureros pe faţa cenusie, ambiguă...
GÂNDUL 823: dantelarie de cald şi bun şi îmbrăţişare şi sărut....toate ţinute în frâu, cu zăbala înfiptă până la cangrenă, în carnea gata să dăruie mereu, fără gând de răsplată...
GÂNDUL 824: anomalia unei informaţii greşit percepute în formula iniţială de concepere şi purtată apoi pe-o cruce câteodată uşor de dus, cel mai adesea înfiptă adânc în orbite, până la urlet...
GANDUL 825: absurdă-n dorinţă...visând pentru sine doar iarnă perpetuă...
GANDUL 826: dăruită până la secetă într-o mie de puncte cardinale şi-apoi, dintr-odată, dezacordată şi desperecheată până la dezechilibru...
GANDUL 827: şi mâinile-astea agăţate-n zăbrelele gri cu care m-ai izolat, fericire...
GANDUL 828: şi dans întrerupt nemilos în cea mai curgătoare şi limpede scenă de dragoste, netăiată la montaj în amintiri şi păstrată acolo de-a pururi...auto-da-fé tatuat direct în velocitatea nebună a sângelui...
GANDUL 829: şi-apoi, n-am ştiut să mă mai caut...sau am refuzat...şi-asta, până când va fi să mă găseşti din nou, ca prima dată...electrocutând sinapsele până la cenuşă...
GANDUL 830: şi-acum doar atât îmi mai sunt: destrămare stearpă, în podul palmei tale strânsă pumn deasupra unei inimi îngheţate în ultima bătaie ce ţi-am fost, când am plecat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu