GANDUL 642: sunt dimineţi când simt cum pământul se uită la mine, in sus, cu mânie...că-l calc in picioare, că-l macin, că nu-i ascult vaietul...un mort-viu, reprobator, cu ochii trişti, de frunze si ploi...
GANDUL 643: momentul ăsta, al dezgolirii impudice a copacilor de frunze...tablou pe care nu voi fi niciodată in stare să-l aştern pe pânză...pot doar să-l simt şi să rezonez la el, cu fiecare por...până la urmă, impudoarea trupurilor goale, inspiră!
GANDUL 644: nu-mi aparţine decât nefericirea...restul sunt stări pasagere, pe care abia apuc să le gust cu vârful degetelor, c-au şi dispărut...rămâne doar ea, pe toate papilele sufletului meu, de nu mai pot deosebi apoi, niciun alt gust...
GANDUL 645: îngerii nu imbătrânesc niciodată...o facem noi, cu eleganţă sau furie, pentru a ne obisnui cu ideea că ne vor fi date mai multe vieţi ( daca avem noroc) din ce in ce mai greu de dus...
GANDUL 646: tangoul ultimului sărut, tatuat în fiecare circumvoluţiune, spre aducere-aminte...
GANDUL 647: şi peste toate, nimicnicia gesturilor gresit interpretate, de care ne agăţăm să scăpăm din povestile urâte,lipicioase ca ceara, ce ne îngroapă în propria neputinţă şi ne anulează uşor, puţin câte puţin....
GANDUL 648: îmbrăţişarea? cel mai curat si limpede gest ce îţi dă drumul aripilor cusute la gură, şi te-aruncă într-un interminabil dialog cu toate neliniştile ce până-atunci te-au bântuit...
GANDUL 649: inima mea nu va rezista niciodată la presiunea pe care o impune tăcerea..va muri aşteptând plămădirea unui cuvânt care s-o readucă pe orbita aproape tocită, a pulsului ce-şi face de cap cu toate mecanismele noastre interne...
GANDUL 650: mă văd câteodată perfect transpunsă într-o melodie ce mă bântuie zile intregi...sau într-un vers care m-adoarme usor, în fiecare noapte...sau în vreun gest făcut automat, inconştient, al omului din faţa mea, sau în frunzele-astea curgătoare, de toamnă....sau în zborul imprecis al puilor de rândunică...sau în trupul pianului aproape prăbuşit din picioare, ascuns în culise intunecate si reci...sau în tremurul draperiilor din cabinele de proba...sau în mersul lasciv, impudic de duios, al melcului obosit, inconştient de frumuseţea lui, deosebită de-a tuturor semenilor cu care convieţuieste...sau în cântecul insuportabil de vioi al păsărilor, dimineaţa..sau în fumul ţigarii tale...sau în violoncelul ce-l aud obsesiv, în fiecare seară, repetând aceleaşi si-aceleaşi acorduri dantelate...Doamne, trăiesc în tot ce mişca! am obosit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu