jurnal, ziua 26,01,2015

- lutul vechilor iubiri, clădit, reclădit, amorțit înălțat peste sufletul sângerând, peste fluturii în picaj periculos dintr-o inimă cu contur zdrențuit, bătând ludic în cremenea amintirilor... haos primordial din care îndrăznești să renaști...  

- cuvintele toate, amestecate în perle colorate, de-un rosu violent, pulsând haotic în leneșe vene dezlânate și lungi cât privirile ce te caută din ce în ce mai rar, mai amar, mai în zadar...

- când miezul nopții în care viețuiesc toate mângâierile, se destramă lasciv și fierbinte ca din ceară topită, peste umerii mei nerozi, ridicați ca niște semne de întrebare în calea privirilor seci, amorțite-n cenușiul "de ce"...

- semnele clipei, plângând stereotipica trecere, în ridurile nemascate ale trupului îmbătrânit ce-și deapănă rolul din laice cânturi despre nelumeștile părăsiri...

- pasca însuflețitelor tăceri, frământată din nemișcarea exilatelor cuvinte...

- cancerul nopților în care te arunci flămând, spre vindecare, sperând că a doua zi vei fi vivificat și recompus din cioburi... marionetă veșnică și tristă, înnodată-n propriile sfori de lacrimi...

- simfonica tăcere din care mă recompui, cavalcada cuvintelor cu care mă gonești dinspre un ieri cenușiu, și desțelenitele zâmbete ce mi le desenezi pe calda mângâiere ce va să vina, imortalizate toate-ntr-o poveste magică: tu! 

- cavalcada degetelor plecate-n veșnică mângâiere pe corzile  străvechiului contrabas cântând poezia vieții ce te trăiește, de ieri, la puterea "noi doi"...