ATÎT DE LINIȘTE, ÎNCÎT...

pămîntul sună mai bine noaptea.

sună ca o oală aburindă

cu mămăliga pusă pe foc mic

sau,

ca rupînd pe din două,  o pîine cu coaja

aurie și tare

abia scoasă din cuptor

și cu miezul atît de fierbinte

că-ți frigi buricele degetelor,

sau

ca o molie insistînd să treacă prin foc

lovindu-și cu cerbicie

aripile catifelate

de marginea veiozei Tiffany

luată demult din talcioc pe mai nimic

și la care, acum, eu stau citind

mută și surdă

precum pămîntul, ziua.

pămîntul sună mai bine noaptea...

NECĂLĂTORITA

lipea frenetic

pe ușile dulapului vechi

de bucătărie,

pozele decupate

dintr-un calendar aruncat de cineva

la ghena din spatele curții,

cum soldații, odinioară, 

lipeau și ei,

deasupra paturilor etajate

fotografii cu actrițe,

tăiate din revista Cinema.

călătorea, exact ca ei, 

prin toate ungherele lumii

numai că pe verticală.

jurnal, ziua 09,05,2016

când vreodată ți-am căzut amar din stele

și-am adormit în praful zămislit de-un vis?

poate-ntr-o luni tăcută, poate în cele

mai nesfințite zicători din paradis...

și când vreodat-am respirat din nou, haotic

și-am necrescut din rădăcini neamputate?
poate-ntr-o joi cu ritm de dans nevrotic
sau poate-n aripi răsucite-n triste coate.

și când vreodat-am mai țipat amar la lună?
și când am renăscut din rana sângerândă?
poate-ntr-o marți cu iz de semilună
sau poate-n ritm obtuz de rază blândă.

nu! niciodată n-am căzut amar din stele,
și nici n-am adormit în praf curat de vise!
doar am murit în raiuri triste, paralele
și-am neiubit aiurea-n lacrimi interzise.

jurnal, ziua 08,05,2016

Și, da...

și da, eu ți-am plecat prima din vene

din limfa tăcândă, din o mie de sori

ce-ți stăteau căpătâi mult prea devreme,

până s-apun liniștit în tăcânde viori

și da, am împărțit amar și sărut

am dansat pe-aceleași acorduri, a viață,

am plutit nebuni într-un vis dispărut

și-am fost pe rând și copil  și paiață

și da, mor puțin, pe fiece rază

ce-o sorb muribund din amara cenușă

din care-am făcut ochiului tău, oază

să nu mă cuprindă-n NIMIC, vreo cătușă

vreau liber să cad din NICIUNDE spre vid

și să necuprind clavicule moarte

de-atâta venin rătăcind sec, avid

prin vene răscoapte, de tine departe.

jurnal 26,04,2016

și-apoi 

am rămas undeva în urmă 

la umbra pașilor tăi 

ce-mi treceau 

ritmici și goi prin limfă...

nu că nu te mai iubeam

ca la-nceput,

era la fel, 

doar că mai încet, 

mai cenușă, 

mai șoptit...

altfel, 

inima mi-ar fi căzut printre îngeri, 

și nu era încă timpul...

da, e la fel...

dar mai singur, 

mai liniște, 

mai pustiu...

photo by Andreea Gogu

jurnal, ziua 22.04.2016

cu inim'-asta bătând
în ritmuri sacadate
de-amintiri,

aș putea fi gata de-un zbor

opac, 

sau mut, 

sau imprecis

prin cenușa

cu care-ți scriu perpetuu

numele...
și-mi ies din rost
și-mi cad în visu-ți
nepermis...

jurnal 21,04,2016

FRIG

plouă cu flori sau cu aripi, nu știu,

cu flori de cireș sau cu aripi de om...

bate un vânt printre inimi, pustiu,

a suflet nebun, a coroană de pom,
 pom pustiit, amărât, cenușiu,

pribeag atârnând de-o mână de tină

rătăcită-ntr-un somn crud și neviu

în giulgiu amar, de cal făr-de vină
de cal muribund, cu coamă de os

de os strepezit a uimire , amar,

 sau pe-o inimă murită duios
sau pe-un înger, recitând lapidar...

plouă cu flori sau cu aripi, nu știu...
cu coame de os adormite în șei
de cai nenăscuți, în cocon auriu...
 frig și-n petalele calde de tei!