jurnal, ziua 29,10,2015

dacă-ți sunt greșită

remodelează lutul cu lumină,

să nu-mi mai curgă lacrimi 

de-ntuneric și gol,

gol de trup gol

gol de trup topit, 

topit în zorii

când te părăseam...

dacă-ți sunt greșită

crestează-n cercurile

ce mă cresc pe fiecare an

tot mai bătrână,

tot mai secundă spre ducere, 

crestează mângâierea

cu care-ți nășteam

în suflet câmpuri de icoane

cu mine, serafim...

dacă-ți sunt greșită

sculptează-n tăcere

aducerile-aminte

în care-ți învățam 

Iubirea

să cânte...

jurnal, ziua 28,10,2015

zâmbet apatic din care plec mult

din care cad greu și crud

în fracturate marmure

ce-mi ies din toate coastele

împreună cu durerea

bătându-mi în fiecare venă.

necuvinte

amare,

afazice,

absurde...

nu plouă

nu plâng

nu surâd

de prea multă tăcere

țesută în pânze de păianjeni,

cristale de lapis lazuli

care-mi înlocuiesc amintirile

devenite brusc întuneric,

inima asta ce-mi pulsează aortic

de la tâmpla nebună

până la limfa perfidă...

mâinile?

noroi...

trupul?

apus legământ...

cubitus, radius, humerus?

frânte-n nezbor...

pictură abstractă

în convexa oglindă

din care încerc să renasc

cu fiecare cuvânt scris...

scriu...

amar,

afazic,

absurd...

jurnal, ziua 15,10,2015

în inversul ploii,

creșterea gândului

plecat să pribegească

prin umbrele acide

ce te-au înzăuat

și trimis departe, 

prea departe.

în inversul ninsorii, 

săruturi pustii, 

murind în cenușa

viorilor

din care se nășteau

mângâierile.

în inversul zborului, 

căderea convexă

dinspre mine

spre tine absurd,

dinspre zori

spre noaptea curândă 

sau udă

de-o lacrimă bezmetică, 

rătăcind 

printre ploi,

ninsori, 

zboruri

eu, 

cerc zălud,

curgând spre înapoi, 

în bratele tale

de-atunci.

jurnal, ziua 06,10,2015

în degete rupte
pe coapse de inimă
prea timpuriu rătăcită-n uitare,
stă umbra sărutului
cu care-ți închinai
prea rara zi de naștere,
din care răsăreau, 
din când în când
răsuflări cu nume de Mine...

liniștea-i din preaplinul
ochiului nevăzător
spre înlăuntru.
de restul, 
tăcere și dor.

jurnal, ziua 03,10,2015

ce Gând ți-am fost

și ce mai Rătăcire?

cât Zbor răstălmăcit în sec

și cât Cuvânt

ne-mbrățișat de dor?

cât Cer ți-am fost

și câtă Nebunie?

cât lacom Început

și cât uitat Sfârșit,

și-aproape Melodie...

ce Gând ți-am fost?

cât Cer am mai ajuns

să-mi umbre în zadar cu el

și cu pustiu,

în nopțile nebune de iubit?

cât dor ți-am scris

în vise rătăcite-n noaptea

cu care mă uitai

și-apoi, plângând, 

mă renășteai, timid?

ce Cer ți-am fost?

și care necuvânt

te-a-ndepărtat?

ce mângâiere mi te-a luat?

și-a cui?

jurnal 11,09,2015

curg gol și pustiit și rece
printre copaci apuși curând în ploi...
balet ambiguu care trece
ca urma pașilor desculți pe-un sloi,
pe gheața aripei murinde
cu care, giulgiu trist, mi-nfășurai
genunchiul care nu-mi cuprinde
ultimul zbor căzut, în care-ardeai
bucăți de dor, dorit să moară
în avanpostul ultimei iubiri,
ultimul rai, născut să doară
toamna întregii noastre neîmpliniri...

curg gol și pustiit și rece
în anotimpul frunzelor din noi...

jurnal, ziua 31,08,2015

cu-aripile ascunse-n letargice arcade
de ochi căzând albastru în abisale vise,
mai țes un zbor perpetuu, zbătându-se-n rocade
născute-ntre cuvinte confuze, nepermise.

în marginea oglinzii, un unghi obtuz si negru,
  singur se-nchide-acid pe-o mângâiere tristă
 ca un plie ratat de balerină,-n ritm alegru
de dans nebun, născocit stupid de o artistă 

ce-și bea-n absinturi reci un mucegai de viață
din care nu-i rămâne în gând, decât un strop
de vis rocambolesc, cu ea dansând, paiață
cu aripi dezlânate, donate filantrop.