jurnal, ziua 27,02,2015

•  m-ai iubi mai mult, de-ai ști cum mă inundă în fiecare clipă toată frumusețea nevăzută a trupului meu imaginar, de dincolo de ochii ce nu văd, de dincolo de mâinile ce nu simt... de dincolo de frumusețea neînchipuită a superficialului cu care-ți stau înainte, candid, aproape zburând... 
• și mai iubi mai mult, de-ai ști cum durerea reușește să înnobileze toate zâmbetele ce-mi nasc pe chip note muzicale nemaiauzite, din care tu sorbi ireala nevoie de mine... 
• și-o să mă iubești și mai mult, când vei simți că-n anatomia degetelor mele, ai intervenit, spiritual, cu amprentele tale... inocentă transhumanță a sufletelor împletindu-se într-unul singur...

jurnal, ziua 26,02,2015

- îmbrățișată-n necuvinte, alunec aproape imaterial, până-n miezul cald, ce mă definește... îmi fac loc cu coatele-obosite, prin frunzișul ostenit al coastelor împietrite-n așteptarea cu care să-mi chemi la apel, nesomnul... învăț liniștea pe de rost, câte puțin... și ea mă-nvață pe mine... m-amestec cu carnea ce nu mă are, decât la nivel superficial de epidermă tristă și-nfricoșată... îmi învăț genunchii înmugururirea spre suflet, și-i plimb melancolic, prin vise despre dorurile decedate-n cursa cu mine... 
... mi-e în sfârșit, liniște cu mine!

... la capătul mâinii mele sunt, neapărat, eu!

jurnal, ziua 25,02,2015

și-apoi

cu inima deschisă

 aproape chirurgical,

las vederii atâta ploaie 

indecent de rece

să-mi traverseze

prin toate punctele cardinale 

spre alinierea

cu îmbrățișarea

ce-mi hărăzești...

***

ploaie absurdă,

aproape fecundă

decalibrată,

desperecheată

și defazată,

ce cade-n noapte, 

cu noduri-șoapte,

în două cuvinte

blagoslovite:

taci, amăgire!

***

să-mi dai târcoale, 

cu inimi goale, 

pe înserat

de dor visat,

încovoiat

sub fum de ochi

ars de dorință

sau neputință,

că nu mai doare...

știe că

 moare

amar, 

departe

și-nsingurat!

jurnal, ziua 24,02,2015

cât de tare doare

gura icoanei

la care uiți să te rogi?

cât de tare doare

coasta din care, urlând,

te smulgi 

să te dai ofrandă

unui dor

incapabil să te cheme?

cât de tare doare

fruntea scurtcircuitată,

arsă între bornele

unor poli

ruginiți,

demagnetizați,

întorși pe dos

de-o primăvară ambiguă, 

astenică,

dându-ți târcoale?

cât de tare doare

simetria orelor scurse

hipnotic

între doua așteptări?

inhibatele consoane

răscoapte de cenușa

cuvintelor 

ce nu mai știu să zâmbească, 

vor mai durea vreodată, 

de le vom trece 

sub tăcere?

cât de tare doare,

gura icoanei

înălțată în zbor drept,

perpendicular

pe toate cuvintele mele de dragoste, 

nespuse? 

jurnal, ziua 23,02,2015

preludiul unei primăveri

 începe de fiecare dată

 pe cadavrul 

unei foste ierni,

 așa cum o nouă iubire 

are întotdeauna nevoie

 de lacrimile

 celei vechi, 

pentru-a renaște...

iar,

și iar

și iar...

jurnal, ziua 20,02,2015

tu, 

deodată, 

cu toate visele strigându-mă, 

dorindu-mă, 

visându-mă,

zburându-mă...

... secunda mea de

îndumnezeire...

****

te imaginez rupându-ți aripa-ntr-un zbor hieratic

peste toate necuvântătoarele mele respirații, 

înger beat

de nectarul cuvintelor acestei povești ce ne trăiește...

te imaginez căzând pe pământ

și-adăstând lin, cald și bun

peste inima asta beteagă,

ce nu mai încetează să doară... 

rănile tale

fi-vor alean durerilor mele...

jurnal, ziua 19,02,2015

aducerile-aminte 

ale durerilor din cele mai vechi timpuri,

și care, amestecate cu cele de-acum,

îmi veștejesc zborul

până la resemnare...

înghesuite toate

de-a valma 

până la urlet

și cad...

***

și-apoi, 

mă rog într-un genunchi de cal

ostenit de galopul prin sângele rece:

- Dă-mi calule zile

câte-oi mai vrea

și câte-oi mai putea duce

pe umerii ăștia tociți 

și măcinați

între ei, 

cu pietre de moară...!

***

când jumătate din agonia

unui cuvânt alb-negru, 

moare-n nebunia curcubeului 

de lacrimi

cu care-ți iei mereu

bun rămas!

cealaltă jumătate, 

urmând a te urmări toată viața

cu tăcerile infirme

și nebandajate,

spre Uitare...

***

cunoaște-mă, și-apoi dă-mi nume,

dă-mi nume de sare pe buze de fată

sau nume de nisip răscolit de clepsidre, 

dă-mi nume de pasăre moartă de dor

sau nume de ochi închizându-se gol...

cunoaște-mă, și-apoi strigă-mă

cu nume de inimi bătând în straniu sincron

sau cu nume străvechi de povești cu unicorni,

cu nume de cântec la ceas de beție

sau cu nume de dangăt în dungă, de clopot, la mort...

cunoaște-mă, și-apoi pleacă...

n-am nume de dat sau strigat, 

sunt prea seacă...