jurnal, ziua 27,02,2016

bat clopote ucise, onomatopeic,

erorile de suflet dintr-un cald nezbor,

bat inimile noastre într-un ritm dispneic

și-aproape mor, pe-o tristă cheie sol, de dor...

bat lacrime căzute goale,-n contemplare

din ochi decolorați și tulburi de-amintiri,

bat toate repetat, în mută nechemare,

 în tandre despărțiri, în sute de dormiri...

bat clopote ucise, onomatopeic

bat lacrime căzute-n anti ritm, dispneic…

jurnal, ziua 24,02,2016

câtă viață ți-ar mai trebui

să-mi fii iar respirație?

cât vis ai mai dori, neterminat,

să-mi bântui elizeu, suspinul?

cât dor durând,

 urlând, 

plângând 

ne-ar trebui 

să-mpreunăm lumina-n nopți târzii, 

și-apoi să ne bântuim euforic,

psihotic,

psihedelic

până la căderea din raiul

care ne-naripa

într-o geneză oarecare,

nenăscută,

neapărată?

câtă viață ți-ar mai trebui?

jurnal, ziua 04.02.2016

daca vreodata voi

putea

daca vreodata voi

uita

daca vreodata voi

iubi

daca vreodata voi 

chema

sa fii acolo

ca-n prima zi...

jurnal. ziua 28.01.2016

Aici, mi-e cel mai rău și cel mai bine, 

în pleoapa ascuțită-a unui miez de cub, 

în colțul spelb al liniștii din mine, 

în rostul rătăcit al visului incub. 

 
Aici, mi-e cel mai rău și cel mai bine, 

între priviri neverosimile și reci 

de cai ucişi cu furce caudine 

între cuvinte mute, prelungite, seci…

 
aici mi-e cel mai rău și cel mai bine 

între convexe vise  echivoce 

în lacrimi-paseri și între suspine 

sub neajunsul sângelui atroce

Aici, în colţul gol lăsat netihnei,

în crudul necuprins dintr-un sărut pustiu

în rătăcirea translucid’-a lacrimei

într-un nezbor nerespirat şi argintiu…

Aici, mi-e cel mai rău și cel mai bine, 

Aici, cu tine - fără tine, antipol

Dorinţei de-a goni şi de-a reţine,

Cumplitei aşteptări din amorţitul alveol

jurnal, ziua 18,01,2015

și te nechem aritimic dintr-un cuvânt subtil

și te nespun în valuri de-ambrozie și mir

și te nedau feroce sărutului dactil

și te nevăd aortic pulsând într-un delir...

și ce povești mă cheamă din amintiri să vin?

și ce îmbrățișări spun iar că ai să-mi vii?

e liniște murindă în haosul divin

în care te-am pierdut,  nedragoste să-mi fii!

și neblestem de pustinc sa-mi fii, de căpătâi

și necuvânt de dor întortocheat în suflet

și pauză de înger  în visul cel dintâi

și  netrezirea  ta să-mi țină loc de umblet

jurnal, ziua 17,01,2016

fără sens…

iar ninge indecis și tandru,

a mângâiere și-a surâs, 

din emboliile nătânge

în care toată lumea plânge,

și parcă iar a mai rămas de zis

o vorbă aruncată, interzis,

despre plecările lacustre

din rănile înghesuite-n sânge

și într-un vis

de compromis...

jurnal, ziua 16,01,2015

ia-mi dorul și du-l un zbor mai departe,

îngroapă-l profund într-un vis colorat!

acum,  murirea din dor ne desparte,

și-un rece decor, în trecut  ancorat!

și trece-mi prin sânge cu caii nebuni

cu ei despletiți și căzuți prin cuvinte

fără vreun sens, aruncate trist în minuni

ce nu ne mai cheamă în ochiul cuminte

verde și cald, dinainte de tine...

trist și-nnoptat după ce-ai mai plecat...

nimic nu însemn acum fără tine!

nimic nu mai are cuvinte de dat...