jurnal, ziua 03,01,2016

și cu ce dor mi-e dor de tine,

și cu ce ploaie-ți ning in vise,

și câte ierni mă vor abține

de la săruturi nepermise...

și cât nezbor grăbit în oase,

și cât surâs amar pe pleoape,

se-ncolăcesc arzând, pe coapse,

să-ți aduc gândul mai aproape,

să-l împletesc în tril de înger

cântând înfrigurat la harpa

născută dintr-un ram de sânger

din care a murit și apa...

și cu ce dor mi-e dor de tine,

și cu ce suflet orb, te caut,

și cum mă dori, de prin retine

și de prin note reci de flaut...

jurnal, ziua 04.01.2016

cuvintele ca armă

și-apoi lacrimile în agonie,

puțin necuvânt

și-apoi puțină neputință,

uitare, dor 

și de restul

întrebări fără răspuns,

încercarea, zadarnică de altfel,

de-a da timpul înapoi,

sau reclădirea din nisip

a vreunui vis insolit,

toate astea 

puse în coama vreunui cal

galopând flămând

prin coastele tale amare,

și nechezând a uitare

la lună,

toate astea, ziceam,

fi-vor

învățătură 

pentru tine

mâine, 

de după potopul 

Uitării, ca anotimp.

jurnal 22,12,2015

de-ajuns e doar cenușa.

ca atunci când îți zâmbește frigul dintr-o coastă

și-atunci devii mai puțină c-o zi

mai puțină cu o mie de cuvinte de dragoste,

înghetată undeva, la nivel de talamus,

ca atunci când o stare de vertij 

te cuprinde cu degete reci

dintre circumvoluțiuni psihosociale

dintre întrebări retorice aglomerate 

în endorfine

blocate 

în nisipurile mișcătoare

dintr-un ADIO 

spus cu spatele

în timp 

ce 

visezi...

jurnal, ziua 19.12.2015

de fiecare dată când mă-ntorc din iubiri

sunt mai puțin c-o inimă, dar mai mult cu un dor

sunt mai grea cu un zid reclădit din sfințiri

de trupuri căzute-n păcate ce pururea mor

de fiecare dată când mă-ntorc din iubiri

sunt mai goală de râs, mai moartă de-o mie de ori

sunt un cerc răscolit, destrămat obsesiv în trăiri

ce mă dor până-n zgura amară a topiților sori

din care mă mor repetat, descompus, pân la os

din care mă dor infinte nisipuri ce vor

s-acopere lent, indecent, un trecut canceros

din care-Mi lipsesc mie,  elegant, din decor.

jurnal, ziua 16.12.2015

inima ta mi-a bătut acum în pleoapă?

gândul tău mi-a răscolit acum lacrima?

îți scriu pe vis, cu litere de-o șchioapă,

să nu-mi ucidă zorii toată patima.

palmele tale mi-au amăgit nisipuri

cu pași pustii, porniți nebuni spre nicăieri?

sărutul tău m-a rătăcit în anotimpuri

amare? fără culori? fără de mângâieri?

tu n-ai plecat, tot după tine mă numesc

ba primăvară, ba soare sau lumină,

eu doar m-am stins puțin în umbre, nelumesc,

pe buze c-un zbor de aripă senină.

jurnal, ziua 10,12,2015

mă nasc câteodată cenușă,

de multe ori doar cuvânt,

mă-nvăț în genunchi rugăciuni

absurde, târzii,

despre tine,

prea mult plecatule.

m-ascund prin genuni infinite

ce dau în fracturi sângerânde,

m-acopăr cu mâinile 

tale calde, 

despărțite

de sensul îmbrățișărilor

doar de o virgulă

insignifiantă

dar colosal de vitală,

fără de care,

povestea asta

ar fi doar o caricatură

absurdă, 

abstractă

și absconsă,

a calului

fugind concentric

dintr-o bătaie de inimă

intr-o cenușă

îngenuncheată

a rugăciune

cu miros de iarnă:

adu-mi-te iară!

jurnal, ziua 07,12,2015

rugăciunea pleopei

în argint de

 lacrimă frântă.

neputința mâinii

în îmbrățișare mută, 

căzută.

psihedelic vorbind

sunt o pasăre surdă,

amputată de aripi

și-n rime albe căzută

cu dor necuprins

în bătăi de inim-abruptă

pustie de suflet

și-amară, 

în cuib de cucută.

sunt nimic,

sunt absurd

răvășit

sunt ventricul pustiu

sau 
până la urmă, 

parcă nici nu mai vreau
să-mi mai fiu!