și-apoi
cu inima deschisă
aproape chirurgical,
las vederii atâta ploaie
indecent de rece
să-mi traverseze
prin toate punctele cardinale
spre alinierea
cu îmbrățișarea
ce-mi hărăzești...
***
ploaie absurdă,
aproape fecundă
decalibrată,
desperecheată
și defazată,
ce cade-n noapte,
cu noduri-șoapte,
în două cuvinte
blagoslovite:
taci, amăgire!
***
să-mi dai târcoale,
cu inimi goale,
pe înserat
de dor visat,
încovoiat
sub fum de ochi
ars de dorință
sau neputință,
că nu mai doare...
știe că
moare
amar,
departe
și-nsingurat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu