aducerile-aminte
ale durerilor din cele mai vechi timpuri,
și care, amestecate cu cele de-acum,
îmi veștejesc zborul
până la resemnare...
înghesuite toate
de-a valma
până la urlet
și cad...
***
și-apoi,
mă rog într-un genunchi de cal
ostenit de galopul prin sângele rece:
- Dă-mi calule zile
câte-oi mai vrea
și câte-oi mai putea duce
pe umerii ăștia tociți
și măcinați
între ei,
cu pietre de moară...!
***
când jumătate din agonia
unui cuvânt alb-negru,
moare-n nebunia curcubeului
de lacrimi
cu care-ți iei mereu
bun rămas!
cealaltă jumătate,
urmând a te urmări toată viața
cu tăcerile infirme
și nebandajate,
spre Uitare...
***
cunoaște-mă, și-apoi dă-mi nume,
dă-mi nume de sare pe buze de fată
sau nume de nisip răscolit de clepsidre,
dă-mi nume de pasăre moartă de dor
sau nume de ochi închizându-se gol...
cunoaște-mă, și-apoi strigă-mă
cu nume de inimi bătând în straniu sincron
sau cu nume străvechi de povești cu unicorni,
cu nume de cântec la ceas de beție
sau cu nume de dangăt în dungă, de clopot, la mort...
cunoaște-mă, și-apoi pleacă...
n-am nume de dat sau strigat,
sunt prea seacă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu