petrecută prin inelul vertebrei
cocoșată de povară,
ascunsă-n firida cenușie
a claviculei înțepenită-n nezbor,
potcovită cu piatră de plânset
adormit în resturile unui vis rocambolesc
despre-o imaginară primăvară silfidă,
mi-adoarme malign
la piept, spre neuitare,
păienjenișul senectuții
abia bănuită, abia venită...
m-aș fi lipsit,
căci astăzi, totul doare...
căci astăzi, totul doare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu