marți, 24 februarie 2015

jurnal, ziua 24,02,2015

cât de tare doare
gura icoanei
la care uiți să te rogi?

cât de tare doare
coasta din care, urlând,
te smulgi 
să te dai ofrandă
unui dor
incapabil să te cheme?

cât de tare doare
fruntea scurtcircuitată,
arsă între bornele
unor poli
ruginiți,
demagnetizați,
întorși pe dos
de-o primăvară ambiguă, 
astenică,
dându-ți târcoale?

cât de tare doare
simetria orelor scurse
hipnotic
între doua așteptări?

inhibatele consoane
răscoapte de cenușa
cuvintelor 
ce nu mai știu să zâmbească, 
vor mai durea vreodată, 
de le vom trece 
sub tăcere?

cât de tare doare,
gura icoanei
înălțată în zbor drept,
perpendicular
pe toate cuvintele mele de dragoste, 
nespuse? 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu