GÂNDUL 972: citesc în lacrimi, și-mi pare că tot misterul iubirii ăsteia se destramă...nu-mi ești...nu-ți sunt...dar ce frumos visăm!
GÂNDUL 973: apropie-te măcar cu o secundă mai mult decât ai socotit că ar fi de ajuns să te iubesc! ... simți zbaterea inimii în dorință? mi-ești deja respirație...dar tu nu știi...
GÂNDUL 974: abandonarea voită a dorințelor, îmi provoacă, de fiecare dată, în afara unei crunte dureri fizice, un șoc disproporționat față de mine însumi: atât de naivă, încât să-mi mai permit încă, luxul de-a dori?
GÂNDUL 975: timpul...trecutul...două noțiuni abstracte gândului meu, dar care, nu știu încă prin ce mecanism atavic, moștenit în fiecare genă, îmi îndeasă în suflet, călușul amintirilor, care nu numai că mă amuțește instantaneu, dar mă face să mă simt în propria mea inimă, ca un cerșetor cerșindu-mi mie însumi, zile...
GÂNDUL 976: înconjurată de un haos de lucruri de niciun fel...
GÂNDUL 977: semitonul cu care îmi treci de la a-mi fi, la improbabil, cu lejeritatea cu care-și poartă aripile, păsările în zbor...
GÂNDUL 978: bănuiești ravagiile ce mi le lași în urmă, cu șoaptele-ți din ce în ce mai reci?
GÂNDUL 979: dezgustul oboselii ce mă cuprinde pe măsură ce mă îndepărtezi...
GÂNDUL 980: nu-mi sunt, căci ți-am fost!... undeva, m-ai murit...
974
RăspundețiȘtergerevisul, necesitatea primordială pentru a trăi. în lipsa lui vegetăm. rămâne dorinţa... de a visa ca necesitatea de a respira. naivitatea nu are de-a face cu instinctul de conservare. poate cineva... cândva... daca nu cineva, atunci sigur eu