GÂNDUL 962: în note lente, alungite a lacrimă, îmi cânt pe strune de argint, înfiorat de spasmodicele tăceri cu care-mi țes singurătatea, melodia obsesivă a despărțirii dintâi...
GÂNDUL 963: visul, acest creator de imposibilități...cât îl urăsc, pentru că mă face să realizez că nu există dor mai dureros decât dorul de lucruri sau oameni ce n-au existat niciodată...
GÂNDUL 964: cât trecut mort duc eu cu mine, de-a pururi agățat în fiecare circumvoluțiune, în fiecare bătaie de inimă, în fiecare cotlon de suflet...esențe de pâine dumnezeiesc de caldă, mâini nefiresc de cald - mângâietoare, îmbrățișări până la lacrimă, miliarde de cuvinte, constelații întregi de vocale armonios rostite în declarații de dragoste..te iubesc..te iubesc...te iubesc...toate astea, niciodată trecute, transformate doar în surdă durere ce mă face să-mi fie clipa, o permanentă conjugare a dorului...
GÂNDUL 965: singurul lucru pe care l-am tot cerut vieții, a fost să facă în așa fel încât să treacă prin mine fără să simt că mă atinge...am simțit însă tot... până la sânge...și a durut...încă doare...acum, nu mai cer nimic...nimic să-mi dea, poate așa nu doare...
GÂNDUL 966: împietrirea ultimei priviri cu care m-ai condamnat pe veci să te iubesc...
GÂNDUL 967: obligată să trăiesc, fără putința de a mă rezuma doar la visare...
GÂNDUL 968: construcție estompată și muzicală e inima asta nebună, ce-mi poartă zilele spre undeva, unde aștept să se întâmple ceva, să întâlnesc pe cineva, cândva...nimic concret...îmi trebuie doar răbdare să le aflu pe toate...
GÂNDUL 969: sunt o formă de relief fără sens, în expansiune conștientă sau nu, spre Nicăieri...de mine se împiedică doar vântul, ploaia doar, mă mângâie, frigul doar, mă sărută...
GÂNDUL 970: mă reînnoiesc dureros în fiecare emoție ce nu-mi aparține...în căderea neliniștită a frunzelor ruginite, în petalele amorțite în culori pale, murinde, ale trandafirilor, în razele acum transparente și reci ale soarelui chinuindu-se să apună aproape dumnezeiește, spre neuitare...în vocea din amintiri, ce-mi mai șoptește încă, numele...în ruinele iubirilor trecute...în nefireștile tăceri ce-mi vin dinspre tine...mă ruinez, ca apoi să renasc mereu alta, mereu curată, mereu limpede...castel de nisip, la discreția oricui...
 |
| photo by Dan Răileanu |
970
RăspundețiȘtergeremă reînnoiesc sisific recompunând emoţiile mele, distilându-le, recristalizându-le tot mai mult spre simţirea pură. Orizonturi pure, cuvinte pure, săruturi pure... Săruturile nu sunt emoţii?... Continue şi universale emoţii săruturile...