joi, 10 iulie 2014

10.07.2014

GÂNDUL 262:  eu îmi sunt începutul zilelor mele, și tot eu, și sfârșitul...

GÂNDUL 263: mâinile-astea betege, nu-mi mângâie...nu-mi vor...nu-mi cer...

GÂNDUL 264: mi-e mintea azi plină cu puf de păpădie...semn de cumpănă mare!

GÂNDUL 265: căutător de aur prin noroi....

GÂNDUL 266: hămesitele  cuvinte ce-ncearcă să spună NIMIC...

GÂNDUL 267: zborul, făcut parcă să-mi umple toate amforele golite...

GÂNDUL 268: sincopa de mai devreme, transformată în ritm haotic, de sarabandă...

GÂNDUL 269: am făcut aproape de toate..am zâmbit , am plâns, am râs...am simțit, am îmbrățișat...am sărutat, am mângâiat...am urât, am jelit...am dormit, am citit...am înghețat, am ars...am uitat, am spus prea multe...am tăcut, am zăcut...am cântat, am amețit...am zburat de câteva ori până la prăbușire..am sădit un copac...am dansat și-am desenat...am mințit, am regretat...am încercat ruga, am experimentat trecerea dincolo...am scris versuri și-am recitat...am inventat cuvinte cu care m-am jucat pe propria-mi piele..am rătăcit unde picioarele singure m-au dus...am înnoptat, am fugit...am rupt carnea de pe oase de durere...am părăsit și-am fost părăsită...am sperat un timp, apoi m-am oprit...am așteptat să se întâmple, și iar m-am oprit...am dorit..și ce dacă?...am colorat visele, nu ale mele...ale mele sunt alb - negru toate- când am noroc, sepia...am dat înapoi, am luat hotărâri - greșite, cel mai ades...am cerut iertare și-am iertat până la prăsele, cu voluptate...am vrut să mor de câteva ori...am primit condamnări pe viață, și-apoi le-am revocat punând gaj inima mea...am rămas singură...am dorit să nu doară...doare...trăiesc în închisoarea unui trup pe care nu-l recunosc ca fiind al meu...am avut în suflet lumina, și-apoi o noapte vesnică m-a inundat...acum e bine...acum sunt între vis și trezie...pe marginea apei, mă-ncumet să privesc peste umăr...ești?

GÂNDUL 270: furtuna asta, de la mine vine...din vidul din alveolele mele, golite de miere...

GÂNDUL 271: m-ai strigat? 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu