GÂNDUL 582: azilul de nebuni ce-mi crește între circumvoluțiunile ostenite, a-nchis între ziduri toate culorile cu care m-amăgeai că există în aura asta atârnând haotic...sunt iarăși gri!...ai mințit că există culori!
GÂNDUL 583: Doamne, cât mă regret!
GÂNDUL 584: operă a vreunui sculptor fără centru de greutate, mă port prin lume, în speranța că îmi voi potrivi piesele lipsă după vreo schemă predefinită, pe care s-o aflu întâmplător...
GÂNDUL 585: până când voi prinde rădăcini noduroase în propria-mi umbră...
GÂNDUL 586: ambiguu ecou născut în ventricolul stâng, bolnav și șchiop...probabil e ultima poveste de dragoste, ce încearcă acum din răsputeri să se agațe cu degete de gheață de razele astea bolnave, ce-i răscolesc irișii indeciși...
GÂNDUL 587: mi-e teamă că toamna asta va fi mult mai greu de dus decât mi-am dorit...a izbucnit dintr-o dată, alaltăieri dimineață, viguroasă ca un vulcan stând să erupă...vântul îi ține isonul, cântând sălbatic prin toate frunzele muribunde...și-i rece și clar aerul, greu de respirat cu nările înfierbântate de atâta vară...deja toate culorile sunt la apogeu, se iubesc năvalnic între ele, născând rugină cât nu putem noi suporta vederii...o sa ne doară rău toamna asta...
GÂNDUL 588: fluturii toți au murit nemângâiați..neiubiți...nefericiți...o să-i plângă doar visele topite și scurse la picioarele tale...
GÂNDUL 589: în ciuda tuturor celor ce dor( frunze, fluturi, vise, toamna asta toată) mi se umple sufletul de liniște...o liniște grea, catifelată , aproape materială...mi se vede în fiecare zâmbet..și stă să explodeze din fiecare mângâiere, reținută în așteptarea momentului potrivit...
GÂNDUL 590: cu-asurzitoare aripi metalice, zboară azi clipele mele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu