GÂNDUL 521: supliciul cuvântului șoptit în vânt, arde mai rău ca urletul de durere...
GÂNDUL 522: amestecată mereu cu dorința, rezult ca tangentă la tot ceea ce mi se întâmplă...
GÂNDUL 523: carnea asta păcătoasă, lacomă și nevrednică, învață acum, în al doisprezecelea ceas, rugăciunea!
GÂNDUL 524: sângele meu cântă astăzi cu vocea ta...
GÂNDUL 525: obligată omului care sunt, condamnată la nimicnicia efemerului...deși as zbura de mă dor aripile nezburate vreodată!
GÂNDUL 526: dăruita risipitor, până la abandon, cuvintelor, muzicii şi mai nou, mie...
GÂNDUL 527: îmi stau de-a dreapta, laolaltă cu îngerul ăsta trist care mă secondează...arac, spre îndreptarea tuturor ramurilor astea cocoșate de neputință...aș fi vrut să fiu fluidă, să pot să alunec ușor și să nu rămân agățată niciodată, niciunde...fără rădăcini care să mă țintuiască în vreo durere atroce...să curg unde văd cu ochii...fără să aparțin...
GÂNDUL 528: căzută din grațiile norocului, aștept cuminte ca matematica să-și exerseze teoria probabilităților cu mine...aleator, sper să mă aflu în conjunctura favorabilă care să mă scoată din mâlul ăsta în care mă zbat de secole...
GÂNDUL 529: simt cum îmi vine toamna, tiptil, pe la suflet...mi-a fost dor! tare dor...fie-mi cunună de frunze împletite cu însăși inima mea!...și lasă-mă să mă îmbăt cu aroma ruginie ce-o lași în fiecare ploaie picurând în falduri grele peste copacii despuiați și căzuți în genunchi, în răcoroasă rugăciune!...
GÂNDUL 530: port de-atâta timp întunericul ăsta în mine, că nu mai știu unde încep eu, și unde se sfârșeste el...îmi scald sufletul într-o continuă și condensată noapte, înghesuită de-a valma în fiecare ungher al trupului meu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu