GÂNDUL 511: îmi oblig fiecare celulă să fie martor urletului neputincios al sângelui alergat în vene de aritmiile unei inimi ajunsă la apogeu...
GÂNDUL 512: spectator mut al curgerii timpului ăsta turbat, ce-mi dă peste cap toate sistemele de autoapărare împotriva trecerii...neputincioasă m-ai făcut, Doamne!
GÂNDUL 513: și dacă deschid ochii, nu văd înaintea-mi decât ce lasă în urmă gândul meu la timpul prezent...paradox pe care n-o să-l înțeleg niciodată...mereu în ultimul rând mă aflu, raportată la gând...fă-mă Doamne gând, mai repede, s-ajung oriunde...oricum!
GÂNDUL 514: frunză de-aș fi, m-ar durea lumina ce-mi bântuie toate celulele, forțându-mă să respir?
GÂNDUL 515: să respir anaerob...ce magie ar fi! cât aș rezista, până la consumul final?
GÂNDUL 516: pământ de-aș fi, cât m-ar deranja pașii grăbiți și nepăsători ai trecătorilor?
GÂNDUL 517: umbra de-aș fi, m-ar durea până la sânge continua târâre, pe urmele trupului ce mă poartă călcată în picioare?
GÂNDUL 518: vis de-aș fi, m-ar minuna cum câteva secunde de reverie poartă un om cale de-o viață, în povești neîtâmplate?
GÂNDUL 519: apa de-aș fi, m-ar înfricoșa setea călătorului ce m-ar înghiți cu sorbituri lacome, în întunericul din sine?
GÂNDUL 520: miere fă-mă Doamne...să nu doară pe nimeni urma mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu