GANDUL 802: cât soare poţi s-aduni în tine, pân' apune? şi câtă noapte, până răsar stelele? cât poate sufletu-ţi să le cuprindă pe toate nezburatele vise ce-mi strigă-n inimă că pleci?
GANDUL 803: sacrul îmbrăţişării risipit în profanul depărtării - epifanie maculată de tăcerea care ne poartă în ultimul dans...
GANDUL 804: clavicula încolţită cu respiraţiile mele, abţinute...
GANDUL 805: amnezia, ca stare de fapt, e terapia prin care zâmbetul îşi croieşte cu greu drum spre chipul încremenit în aşteptare...
GANDUL 806: nepotrivită dragostei, alerg în neştire prin inima beteagă, spre a mă primi aşa cum sunt: dulce-amară, înger mut şi fără aripi, cuvânt blocat undeva în spaţiul devenit deodată coloidal, zâmbet nezâmbit, ferecat intre buzele-ţi reci, seci, amare...
GANDUL 807: desăvârşirea începe odată cu prima durere, cu prima despărţire, cu prima iubire...să le-ocoleşti, ar fi blasfemie...sa le treci, e nechibzuinţă curată, dar necesară inimii spre-a fi tare...
GANDUL 808: suma dintre el şi ea, poate fi cel mai adesea egală cu zero...arareori doar, poate tinde spre infinitul finit din trăire...
GANDUL 809: făgăduiesc să fug la prima ploaie acidă ce-o voi simti trimisă anume să-mi ardă căldura cu care privesc la nesfârşit, în lungul drumului de unde-mi vii să nu-mi mai vii...!
GANDUL 810: şi au tăcut deodată toate viorile, cu corzile smulse din carne, însângerate...venise toamna, iară...
GANDUL 811: căci m-ai durut...şi-ai să mai dori...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu