- aproape cântec, rămân doar un suspin...
- aproape surâs, mă amestec cu noaptea, și plâng...
-aproape cuvânt, învăț pe de rost tăcerea crisalidelor ce te vor naște, până nu e prea târziu...
- azi, parcă a murit în frunze și ultima, astă, toamnă...
- ardere scelerată, cu vinovăția propriei ucideri, zi de zi, oră de oră...continuu delirium tremens din care nu pot să-mi revin, sau poate nici nu mai vreau...
- și tac...din nou...încerc un vis, să nu mai plâng...
Încearcă vise... nu vis. Sigur vei mai plânge, dar vei şi râde. De fiecare dată când te citesc (când citesc scrierile tale vreau să zic) simt culoarea sentimentelor tropăind printre gândurile mele. Am să caut şi scrieri mai vesele. Aş vrea să văd ce culoare au sentimentele tale vesele, şi ce miros au gândurile de bine. Nu că celelalte ar avea culori şi miosuri urâte. Dimpotrivă. Dar sunt curios cum se vede şi cum se aude bucuria la tine. Sărut mâinile, domnişoară. O viaţă frumoasă să ai
RăspundețiȘtergere