- altfel curge ploaia, prin venele ce-au fost atâta timp jgheaburi lacrimilor de plumb cu care mi-am deznodat, și înnodat, de mii de ori, toate visele...
- frigul, ce-mi naște primordiala liniște...
- inima, desfăcută în creier spre autopsiere periodică, stă într-o ultimă, nedefinită, bătaie: tu!
- iarna, încarnată conviețuirii mele cu mine însumi, mă trece, mă petrece orelor cenușii, ce-mi bat în pereții cuvintelor cu pumnii înroșiți de tăcere...
- vise oblice, amestecate în lutul existenței fără noimă, ce mă poartă de la o zi, spre următoarea, cu aceiași pași împleticiți, amari, lugubri...
- ezitarea între exclamația de-a fi și întrebarea "până când?"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu