jurnal, ziua 07,01,2015

- pictează-mi cu alb toate curcubeiele... așa, muzica pe care-mi valsează inima, se va cânta într-o singură tăcere aromată, surprinzător de palpabilă, murindă în secunda imediat următoare haosului decedând în alb vegetal... frunze albe, vise albe, brațe și săruturi albe...toate dansând, haotic, pe o singura notă, cântată pe o singura coardă...

- restul va rămâne între mine și răsărit... între ele, atâta dor...

- urletul dorului antropofag cu care mă strigi, din ce în ce mai departe, mai negru, mai rar...

- prelinsa secundă ce-ți plânge dezgolitele vise, înghețând pe-un obraz de marmură stinsă... 

- mai arunc în foc, inert, câte-o așteptare...câte un oftat... e cald aici, și miroase-a sărut... tablou viu, cu natură moartă...

- privesc exoftalmic, până la orbire temporară, brusc instalată, frumusețea născută dintr-un zâmbet abia-nmugurit... trăiesc!

- rigor mortis peste aerul înghețat, în care noaptea alunecă greu, ca o cortină peste spectacolul zilei apuse...