- ne-om despărți mâine, după ce vom muri toate zâmbetele, condamnate perpetuu la uitare... numai lacrimile vor rămâne să ne-amintească iubirile...
- descompunerea clipei în descărnate secunde, depășind prezentul ăsta efemer ce-și lasă în urmă trecut înghețat în amintiri...
- mă știi de când dansam cu frunzele toate, te știu de când îmi ningea cu vise pe pleoape...mă știi de când zâmbeam acrostih, pe muchii tăioase de săruturi, de teamă să nu-ți tulbur numele... te știu...
- cer zdrelit în fuioare de nori, ca din spatele gratiilor unor suflete mereu carcere viselor...
- oarecum cald, în lumea mea rece, e numele tău, reverberat prin pereții inimii încolțite în cecitate veșnică...
- strigoi ce-ai fost...și-acum umbră veșnicului sărut rătăcit pe buze reci...
- și iar nu știu să fiu conformă cu ce se întâmplă... și iar nu înțeleg frumusețea cu care-mi zâmbesc oamenii...respir printre urări de fericire, abulic, până se vor sfârși zilele acestui an muribund... înconjurată de prea multa fericire comercială și falsă, îndrăznesc să-mi duc atipicul trai zilnic, într-o oarecare stare de nefericire fericită...
 |
| photo by Mihai Florea |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu