jurnal, ziua 15,12,2014

-  dimineți, cu lumină incipientă, strigând obsedant, în dialecte absurde, la luna ce-și târăște întunericul pe cocoașe de zori intrinseci zilei ce stă la pândă, cu ochi goi...

- clipa când încep să gândesc cu mâinile, semn ca-mi rămân cuvintele mici și nu-mi mai traduc stările...și-atunci tac dinlăuntru spre înafară...

- și-apoi brusc, căderea devine zbor... preț de un anotimp, zbori fără să mai crezi în ceva... doar pentru plăcerea sentimentului că-ți umpli toate golurile  cu aripi zburânde...

- cu nisipul din clepsidre înghețat în guri hulpave, ce-mi rup din toamna murită și rostogolită amar în cadavre de vise despre mine, copil...

- când inima împletește curcubeie doar ca tratament pentru ventricolul secat de tine, tăcând abisal... așa se naște zâmbetul ambiguu, cu muchie de lacrimă...

- dor veros, lipsit de scrupule, cu care-mi acopăr tăișul singurătății, ca armă cu care-mi secer toate visele... și-apoi ascult cum încolțește inima a salcie...

- căuș obosit, din sufletul meu bucățit și-al tău, amurgit în nemângâiere... să ne fie sete mereu, infinit și abstract...