cuvintele ca armă
și-apoi lacrimile în agonie,
puțin necuvânt
și-apoi puțină neputință,
uitare, dor
și de restul
întrebări fără răspuns,
încercarea, zadarnică de altfel,
de-a da timpul înapoi,
sau reclădirea din nisip
a vreunui vis insolit,
toate astea
puse în coama vreunui cal
galopând flămând
prin coastele tale amare,
și nechezând a uitare
la lună,
toate astea, ziceam,
fi-vor
învățătură
pentru tine
mâine,
de după potopul
Uitării, ca anotimp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu