joi, 28 ianuarie 2016

jurnal. ziua 28.01.2016

Aici, mi-e cel mai rău și cel mai bine, 
în pleoapa ascuțită-a unui miez de cub, 
în colțul spelb al liniștii din mine, 
în rostul rătăcit al visului incub. 
 
Aici, mi-e 
cel mai rău și cel mai bine, 
între priviri neverosimile și reci 
de cai ucişi cu furce caudine 
între cuvinte mute, prelungite, seci
 
aici
 mi-e cel mai rău și cel mai bine 
între convexe vise  echivoce 
în lacrimi-paseri și între suspine 
sub neajunsul sângelui atroce


Aici, în colţul gol lăsat netihnei,
în crudul necuprins dintr-un sărut pustiu
în rătăcirea translucid’-a lacrimei
într-un nezbor nerespirat şi argintiu…


Aici, mi-e cel mai rău și cel mai bine, 
Aici, cu tine - fără tine, antipol
Dorinţei de-a goni şi de-a reţine,

Cumplitei aşteptări din amorţitul alveol

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu