de-ajuns e doar cenușa.
ca atunci când îți zâmbește frigul dintr-o coastă
și-atunci devii mai puțină c-o zi
mai puțină cu o mie de cuvinte de dragoste,
înghetată undeva, la nivel de talamus,
ca atunci când o stare de vertij
te cuprinde cu degete reci
dintre circumvoluțiuni psihosociale
dintre întrebări retorice aglomerate
în endorfine
blocate
în nisipurile mișcătoare
dintr-un ADIO
spus cu spatele
în timp
ce
visezi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu