jurnal, ziua 07,12,2015

rugăciunea pleopei

în argint de

 lacrimă frântă.

neputința mâinii

în îmbrățișare mută, 

căzută.

psihedelic vorbind

sunt o pasăre surdă,

amputată de aripi

și-n rime albe căzută

cu dor necuprins

în bătăi de inim-abruptă

pustie de suflet

și-amară, 

în cuib de cucută.

sunt nimic,

sunt absurd

răvășit

sunt ventricul pustiu

sau 
până la urmă, 

parcă nici nu mai vreau
să-mi mai fiu!