jurnal, ziua 03,03,2015

un fel de primăvară târâtă prin tranșeele însângerate ale unui război purtat în permanență cu mine în care refuz să mă las prizonier, dar în care refuz să și lupt... anomalie cu atât mai greu de înțeles cu cât există dorințe, măcar la nivel subliminal... apoteotic, mă frâng din când în când în fața cerbiciei cu care-mi smulgi un surâs, direct din sufletul cocoloșit în cenușa călduț-amară a fostelor vise din care-mi urlu, cu buzele-nchise, un cântec amarnic, sălbatic, fără noimă... un cântec de ploaie acidă, topind în curgere și ultimul gând despre ieri...