și nu mai sunt nimic din ce-ai știut...
sunt zbor amar, în unghiuri obosite,
sunt trunchi scobit și sec,
sunt pasăre nebună, căzând, în loc să zbor....
și nu mai pot nimic din ce-am putut,
pot doar să urlu mut, și-apoi să mor,
pot să cuprind tot negrul din văzduh
să-l pun în lanț, să-mi plângă numai mie,
pot tot ce n-aș fi vrut să pot,
pot dor durând,
pot lacrimi-râuri,
pot ne-gând...
și nu mai vreau nimic din ce-aș fi vrut
vreau doar pământ să-mi fie peste vise,
vreau doar cenușă-n inimă să bat
și să pulsez genuni prin vene seci,
nezise...
și nu mai sunt
și nu mai pot,
și nu mai vreau,
le-am obosit pe toate,
încercând...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu