câtă viață ți-ar mai trebui
să-mi fii iar respirație?
cât vis ai mai dori, neterminat,
să-mi bântui elizeu, suspinul?
cât dor durând,
urlând,
plângând
ne-ar trebui
să-mpreunăm lumina-n nopți târzii,
și-apoi să ne bântuim euforic,
psihotic,
psihedelic
până la căderea din raiul
care ne-naripa
într-o geneză oarecare,
nenăscută,
neapărată?
câtă viață ți-ar mai trebui?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu