mă țin toți morții mei
pe la încheieturi
și să mă-nchin ambiguu
mă învață,
nu mai gândesc constant
decât între torturi,
în partituri nebune,
rătăcitor prin viață...
amar ca fierea
mi-e acum și visul,
demult nu mai vorbesc
în necuvinte,
iar rătăcesc haotic,
sunt proscrisul
ce moare des,
spre-aducere aminte
clovn trist,
cu zâmbet înghețat pe față...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu