scriu pe cordul deschis
cu lacrimi albastre de ochi
răsculat și ne-nchis:
mă iată, la umbra inimei tale,
prea crudă, prea rece
prea într-un târziu noros...!
mă iată urâtă, adâncă
în triste ofrande iubirii târzii,
atârnând apatic, în ultimul rând,
strâmbă și oarbă,
mă iată!
...
scriu pe cordul deschis
cu neliniștite și neriguroase
cuvinte absurde:
mă iată!
smerită,
pierită
ca ochiul calului agonic
cu marginea copitei
zbătută-n apa
cu care plâng copacii,
toamna!
mă iată
un pic mai departe,
dacă nu cad!
un pic mai frumoasă,
dacă nu uit!
mă iată
ție, toată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu