zâmbet apatic din care plec mult
din care cad greu și crud
în fracturate marmure
ce-mi ies din toate coastele
împreună cu durerea
bătându-mi în fiecare venă.
necuvinte
amare,
afazice,
absurde...
nu plouă
nu plâng
nu surâd
de prea multă tăcere
țesută în pânze de păianjeni,
cristale de lapis lazuli
care-mi înlocuiesc amintirile
devenite brusc întuneric,
inima asta ce-mi pulsează aortic
de la tâmpla nebună
până la limfa perfidă...
mâinile?
noroi...
trupul?
apus legământ...
cubitus, radius, humerus?
frânte-n nezbor...
pictură abstractă
în convexa oglindă
din care încerc să renasc
cu fiecare cuvânt scris...
scriu...
amar,
afazic,
absurd...
"Pulsează aortic". Frumos.
RăspundețiȘtergere